Membrii grupului de inițiativă privind organizarea referendumului de abrogare a sistemului mixt INSISTĂ că CEC a procedat ilegal
Membrii grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican legislativ de abrogare a sistemului electoral mixt consideră că respingerea de către Comisia Electorală Centrală (CEC) a cererii de înregistrare a grupului este neîntemeiată și ilegală.
„Suntem convinși că această decizie constituie un abuz împotriva drepturilor constituționale ale cetățenilor R. Moldova, iar argumentele aduse de CEC sunt fie formale, fie manipulatorii”, se arată într-o declarație remisă de grupul de inițiativă.
Potrivit acestora, adunarea de constituire a grupului de inițiativă pentru inițierea referendumului republican legislativ și deciziile acesteia, reflectate în cererea de înregistrare, întrunesc toate condițiile legale necesare pentru înregistrarea grupului.
„La ședința de constituire au participat 735 de persoane, care și-au exprimat univoc voința de constituire a grupului de inițiativă pentru organizare unui referendum legislativ pentru abrogarea sistemului electoral mixt. Pentru validarea ședinței puteau participa minimum 300 de persoane. Toate actele necesare pentru înregistrarea grupului au fost recepționate de către CEC, or instituția nu a solicitat acte suplimentare la momentul depunerii actelor și nici în perioada următoare de 15 zile prevăzută de lege pentru verificarea actelor”, argumentează membrii grupului de inițiativă.
Actele adunării de constituire au fost avizate de către Primăria municipiului Chișinău, pe teritoriul căreia a avut loc adunarea de constituire, mai spun aceștia.
Membrii grupului au adăugat că „abrogarea sistemului electoral mixt este primul și cel mai important pas pentru apărarea democrației și statului de drept în R. Moldova”. Chemăm toți cetățenii, organizațiile societății civile și partidele politice să se alăture inițiativei #numixt și să se implice activ în organizarea referendumului legislativ, or numai așa ne putem apăra drepturile civile și politice, iar poporul își poate revendica suveranitatea națională”, se mai arată în declarație.
Membrii Grupului inițiativă nu au precizat dacă se vor adresa în instanță pentru a contesta decizia CEC, dar președintele grupului, Ștefan Gligor a anunțat că examinează această posibilitate.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani