VIDEO, FOTO // Medpark continuă să SUSȚINĂ mamele cu mulți copii
Medpark susţine mamele aflate în dificultate, desfășurând, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, campania de ajutorare „La Medpark, cu o viaţă nouă, ajutăm două”.
În cadrul acestei campanii, în fiecare lună, 10 tinere mămici primesc seturi de naştere cu produse de igienă, hăinuţe pentru nou-născuţi şi alte lucruri necesare în prima perioadă de după sarcină.
Ala Goncear din Chişinău este mamă a patru copii, cel mai mic având doar două luni: „Vă mulţumesc foarte mult. Sigur că e plăcut, în special scutecele în ziua de azi sunt cea mai mare necesitate. Și toate aceste lucruri sunt foarte frumoase.”
Larisa Dumitraș din s. Mereni, r. Anenii Noi, este o altă mamă curajoasă, care recent a adus pe lume cel de-al cincilea copil. „Desigur copiii sunt o mare fericire. Dar când începe şcoala e cel mai greu, atunci trebuie toţi îmbrăcaţi, încălţaţi, rechizite. Cu banii e greu, pentru că numai soţul lucrează.”
Un alt set de bun venit pe lume a ajuns la Olga Banaru, mamă a 8 copii din s. Ucrainca, r. Căușeni, care este fericită că are o familie mare. „Este extraordinar să ai mulți copii, ei sunt fericirea noastră și marea mea bucurie. Chiar este o plăcere când cineva se gândeşte la mamele care au mai mulţi copii.”
Soții Școlnic din raionul Fălești până nu demult creșteau o singură fiică, iar recent familia s-a mărit considerabil – cu tripleți. Elena Școlnic mărturisește: „Copiii au umplut casa noastră de fericire. Și mulțumim foarte mult Spitalului Internațional Medpark pentru susținere. Nașterea tripleților necesită multe cheltuieli, pe care nu ni le putem permite.”
Campania „La Medpark, cu o viaţă nouă, ajutăm două” a fost inițiată de Spitalul Internațional Medpark în noiembrie 2013. Până în prezent, cu seturi de bun venit pe lume au fost întâmpinați 70 de bebeluși din Chișinău și raioanele Anenii Noi, Hâncești, Călărași, Strășeni, Fălești, Căușeni, Telenești, Ialoveni, Șoldănești, Orhei ș.a. Proiectul continuă și alte 50 de familii numeroase urmează să primească seturi de naștere până la sfârșitul anului. Toate bunurile oferite mamelor au fost procurate cu susținerea femeilor care au ales să nască la Medpark.
Prin campania „La Medpark, cu o viaţă nouă, ajutăm două", Spitalul Internaţional Medpark îşi reconfirmă statutul său de actor social-responsabil, care contribuie la susţinerea persoanelor defavorizate şi la dezvoltarea domeniului sănătăţii în Republica Moldova.
Despre Spitalul Internaţional Medpark
Spitalul Internaţional Medpark a fost inaugurat în Republica Moldova în anul 2011, fiind primul şi cel mai mare spital multidisciplinar privat din ţară.
Conceput ca un centru de excelenţă, Medpark dispune de săli de operaţie şi rezerve de spitalizare ultradotate, maternitate, laborator propriu de analize, policlinică şi departament de imagistică care oferă servicii medicale de top precum: rezonanţă magnetică, tomografie computerizată, angiografie digitală, osteodensitometrie, radiologie şi mamografie, endoscopie,ecografie şi ultrasonografie de înaltă rezoluţie.
Deschis 24/24 ore şi 7/7 zile, spitalul oferă servicii medicale de înaltă calitate în conformitate cu standardele şi practicile internaţionale, egale cu cele ale instituţiilor medicale lideri pe piaţa internaţională. Graţie unei infrastructuri moderne şi a unei echipe înalt calificate ce monitorizează încontinuu calitatea îngrijirii medicale, serviciile oferite la Medpark garantează siguranţa şi satisfacţia pacienţilor. (P)
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski