21:52:25 11.01.2025
Stiri

Medicii de pe AMBULANȚĂ, agresați în 110 cazuri, de la începutul anului curent: De 16 ori au fost bătuți, iar cei mai violenți pacienți s-au dovedit a fi cei din centrul R. Moldova ​

Actualitate 28.07.2024 07:28 Vizualizări2301 Autor: Ziarul National
Medicii de pe AMBULANȚĂ, agresați în 110 cazuri, de la începutul anului curent: De 16 ori au fost bătuți,  iar cei mai violenți pacienți s-au dovedit a fi cei din centrul R. Moldova  ​
Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) raportează 110 cazuri de agresiuni înregistrate la adresa echipelor de pe ambulanță de la începutul anului curent.

În 16 cazuri, agresiunile au fost fizice, potrivit datelor CNAMUP, iar instutuția solicită măsuri pentru a preveni asemenea situații.

Cel mai recent caz a avut loc în noaptea de 14 iulie curent, când o echipă de la Călărași, care a mers să acorde asistență medicală în satul Nișcani, a fost snopită în bătaie de către un tânăr beat, care avea o plagă la mână și a solicitat ajutor, dar și de amicul său de pahar.

,,La întrebarea: ce s-a întâmplat?, felcerul echipei a fost agresat de către solicitant, iar la cererea de a se urca în ambulanță pentru examinare a fost lovit cu pumnii și picioarele la cap. În ajutor a sărit conducătorul autoambulanței, care a fost lovit la cap și aruncat într-un șanț, iar indivizii au fugit", informează CNAMUP, potrivit căruia felcerul a fost spitalizat cu traumă cranio-cerebrală, comoție cerebrală, fractură închisă a oaselor nasului și contuzia urechii, iar șoferul cu o contuzie a mandibulei și a țesuturilor moi de la antebrațul drept.

Potrivit datelor CNAMUP, cel mai mare număr de agresiuni a fost înregistrat, de la începutul anului, în regiunea de centru a R. Moldova – 66, dintre care 55 verbale și 11 fizice, urmate de 27 de agresiuni, inclusiv patru fizice, la Nord și alte 15, inclusiv o agresiune fizică, la Sud. De asemenea, au fost notate două cazuri de agresiuni verbale în UTA Găgăuzia.

,,Unii dintre pacienți sunt mai predispuși să recurgă la comportament violent atunci când ceva nu le place. Cauzele agresiunii din partea pacienților sunt determinate de agravarea stării de sănătate fizică și mintală, condițiile de trai precare, factorii socio-economici, instabilitatea emoțională, consumul excesiv de alcool sau droguri", precizează CNAMUP.

Instituția punctează faptul că actele de violență îndreptate împotriva personalului CNAMUP perturbează procesul de acordare a asistenței medicale urgente și reprezintă un risc pentru echipele de asistență medicală urgentă.

Precizăm că, pe parcursul anului 2023, CNAMUP a înregistrat 219 cazuri de agresiuni, dintre care 188 verbale și 31 fizice, iar în anul 2022 – 196 de cazuri, inclusiv 38 fizice.
Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md