Stiri
Măriuca, fetița cu două mame
Viața bate filmul
30.08.2013
11:50
3533

Asistență parentală // Fetița avea puțin peste doi ani când a fost găsită de vecini singură, bolnavă și plângând în casă. Mama ei dispăruse
Daniela Hadei
La cei cinci anișori ai săi, Măriuca este o minune de copil. Scrie, citește, cântă, dansează, vorbește fluent și discută respectuos cu oricine. Zglobie și cu o privire iscoditoare, ne-a deschis portița și ne-a invitat în ogradă. De doi ani deja îi spune „mamă” doamnei Maria din satul Colonița, suburbie a capitalei. Femeia s-a atașat foarte mult de micuță și o îngrijește ca pe propriul copil.
Copil bolnav, găsit singur în casă
Măriuca avea doi ani și câteva luni când a fost găsită singurică în casă. Era foarte răcită și plângea întruna, iar vecinii au fost cei care au alertat autoritățile. Fetița a fost amplasată într-o casă de copii, unde a fost supusă mai multor teste, apoi tratată. Nu avea niciun act care să-i confirme identitatea, iar mama biologică nu a fost de găsit. Fetița risca să-și petreacă următorii ani în orfelinat, dar în aproximativ trei luni a beneficiat de serviciul de asistență parentală profesionistă. Datorită acestuia, micuța a mers în familia doamnei Maria. Aici crește fericită și se bucură din plin de copilărie.
Mama - dispărută, frații nu se cunosc între ei
Părinții Măriucăi nu au mai apărut, autoritățile au identificat doar o copie a buletinului de identitate al mamei și au descoperit că aceasta mai are încă patru copii care au aceeași soartă ca și a Măriucăi. Fetița este cea mai mică, iar frații, care de asemenea se află în grija statului, nu au văzut-o niciodată. Ei știu doar că mai au o soră. Atât mama, cât și tatăl Măriucăi au fost decăzuți din drepturile părintești, iar copila urmează a fi inclusă în lista pentru copiii ce vor putea fi adoptați de o altă familie.
La trei ani, într-o nouă familie
La cei 55 de ani ai săi, doamna Maria din satul Colonița, municipiul Chișinău, are o dragoste inedită pentru copii. Timp de opt luni a îngrijit de Nicolae, iar de doi ani deja o crește pe Măriuca. Ambii copii au venit în familia sa din orfelinat. „La noi în sat sunt mai multe familii care îngrijesc de copii abandonați. Am decis și eu să iau un copilaș. Am mers la orfelinat, acolo m-a cuprins un șir de emoții. Înainte ca să plec de acolo, mai mulți copilași mă trăgeau de rochie și mă rugau să-i iau acasă. Am cunoscut-o pe Măriuca, avea trei anișori, era foarte slăbuță și firavă. Nu zâmbea și nu vorbea cu nimeni. După câteva săptămâni de întrevederi și consilieri, am adus-o în casa noastră. Vorbea foarte puțin, era speriată și mânca mult. Îi era frică de apă”, ne povestește doamna Maria cu lacrimi în ochi.
Cea mai bună la grădiniță
Acum, Măriuca este alinarea și ajutorul doamnei Maria. O ajută cu tot ce-i stă în puteri și îi înveselește fiecare zi. Croiește hăinuțe pentru păpușele și este amabilă cu toată lumea. Merge la grădiniță și e prietenă cu ceilalți copii. „Oricine vine la noi și o cunoaște pe Măriuca se întreabă cum de acest copil a fost părăsit de mamă. Ea este ca un argint viu. Atât de frumușică și minunată”, zâmbește doamna Maria, în timp ce Măriuca dansează în jurul ei.
Nu își imaginează viața fără Măriuca
Dna Maria are patru copii și trei nepoți, dar aproape toți sunt pe la casele lor. Femeia știe că îi va fi foarte greu să se despartă de micuță. A mai trecut printr-o astfel de despărțire și deja se pregătește emoțional. „Mă gândesc că, în orice moment, Măriuca poate fi luată de la mine. Desigur că după asta o voi căuta prin toate colțurile casei și o voi aștepta încă de la grădiniță, dar ce să facem, așa este menirea noastră. Cred că pe viitor voi mai lua un copil în îngrijire. Consider că toți copiii ar trebui să beneficieze de astfel de programe – asistență parentală profesionistă, doar așa se vor putea dezvolta corect”, ne spune dna Maria.
Prima dată la mare
Vara aceasta, Măriuca a văzut marea pentru prima dată. Solicitată de asociația CCF Moldova, o agenție de turism din Chișinău i-a asigurat micuței o vacanță de vis. „Marea este atât de… mare. M-am scăldat, am făcut căsuțe din nisip, m-am jucat tare mult. Mai vreau acolo!”, ne spune Măriuca copleșită de emoții.
Dacă fetița s-a distrat, dna Maria s-a odihnit pe măsură. „Chiar foarte bine mi-a prins această vacanță. Anii trecuți când veneam cu copiii mei, mereu mă gândeam oare ce se întâmplă acasă, dar de data aceasta nu am avut nicio grijă, știam că Măriuca e lângă mine și totul e foarte bine”, își amintește femeia.
Un zâmbet pentru copil, o împlinire sufletească
Directorul agenției de turism care i-a oferit vacanța micuței, Radu Dumbravă, susține că bunul-simț personal l-a motivat să ajute acest copil. El consideră că această bucurie trebuie oferită tuturor copiilor. „Marea este o plăcere pe care o aștepți tot anul, iar acești copii nu prea au aceste posibilități. Mă bucur foarte mult că CCF Moldova a apelat la noi și am putut să-i ajutăm, iar mama cu fetița au plecat pentru șapte zile în Ucraina. A fost pentru prima dată când am oferit astfel de servicii, dar pentru viitor ne gândim să mai facem asemenea binefaceri, poate și pentru mai multe familii. Mă simt împlinit datorită acestui fapt”, ne spune Radu Dumbravă.
Psihologul și coordonatorul proiectului din cadrul CCF Moldova, Livia Mărginean, ne-a spus că sunt prea puține agenții de turism în R. Moldova care se gândesc la copiii vulnerabili. „Ne bucurăm că această agenție a pătruns în universul Măriucăi și i-a împlinit dorința de a vedea marea! Mulțumiri speciale pentru un asemenea gest”, a menționat Livia Mărginean.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
17.10.2013
15:56
4044
Nereguli grave depistate în șapte internate
06.09.2013
09:51
3353
Lipsită de mamă, fuge de la tată și se căsătorește cu vecinul
16.08.2013
10:06
3395
A ajuns de râsul lumii
09.08.2013
09:42
12717
Copilul care nu a zâmbit niciodată
02.08.2013
09:29
2483
A luptat cinci ani pentru a-și întoarce copilul acasă
16.04.2025
08:00
725
Persoanele care nu-și respectă părinții au avut adesea aceste 7 experiențe în timpul copilăriei
15.04.2025
15:16
881
Copil de 9 ani, strivit mortal de tractor, la Cărpineni
15.04.2025
12:41
613
Droguri la Anenii Noi: Tânăr acuzat după ce un consumator a intrat în comă
15.04.2025
11:32
478
Drochia: Ani grei de închisoare pentru omorul unui consătean la beție
12.04.2025
10:40
1297
Maşină din R. Moldova, spulberată de tren, în România: Un mort și doi răniți
08.04.2025
09:40
2269
Bărbat din nordul republicii, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru abuzul fiicei de 7 ani
08.04.2025
10:41
1516
Tânăr din Cimișlia, condamnat la cinci ani de închisoare pentru agresarea unui polițist

Top stiri
17.04.2025
06:32
196
Israelul extinde controlul asupra Fâșiei Gaza: 30% din teritoriu, zonă-tampon sub tensiune maximă
17.04.2025
01:34
386
Tragedie în Dnipro: Atac cu drone provoacă victime și distrugeri majore în orașul ucrainean
17.04.2025
00:39
470
Investigația Pentagonului privind scurgerile de informații se amplifică, doi oficiali suspendați
16.04.2025
23:31
521
Prințul Paul al României eliberat la Paris, sub control judiciar și confruntat cu decizia de extrădare în procesul retrocedărilor ilegale.
16.04.2025
23:13
503
Franța și SUA își coordonează strategiile militare într-o serie de întâlniri diplomatice cu focus pe Ucraina
16.04.2025
22:56
433
Victor Chirilă: Cultură comună - evenimentele din România și R. Moldova cimentează legăturile dintre cele două state
16.04.2025
21:50
499
Elevele din Republica Moldova obțin succes remarcabil la Olimpiada Europeană de Matematică pentru fete: două medalii de bronz și două mențiuni de onoare
16.04.2025
21:23
512
Perspectiva aderării R. Moldova la UE până în 2030: Un drum realist, dar plin de provocări reformatoare
16.04.2025
19:52
1047
Prim-ministrul Dorin Recean, întrevedere crucială cu reprezentanții instituțiilor ANTICORUPȚIE și de combatere a crimei organizate. ,,Suntem în fața unei alegeri: ori pierdem acest moment istoric — ori acționăm împreună"
16.04.2025
18:50
559
Kievul anunță progrese importante în acordul cu SUA privind mineralele ucrainene
16.04.2025
18:04
593
Alegerile prezidențiale din România: Bruxelles-ul urmărește cu îngrijorare ascensiunea naționaliștilor și potențiale schimbări pro-europene
16.04.2025
17:58
600
Natalia Selevestru, numită secretară de stat pentru dezvoltarea afacerilor și digitalizare la Ministerul Economiei
16.04.2025
17:27
542
Elevii din Moldova transformă școlile prin 65 de proiecte finanțate de Ministerul Educației și Cercetării
16.04.2025
17:27
562
Indemnizații de MERIT de 13 700 de lei pentru alte 19 personalități marcante din cultură. Numărul total de indemnizații de merit a fost extins cu ZECE noi locuri, ajungând la 260
16.04.2025
17:22
586
Rubio și Witkoff în dialog crucial la Paris: Discuții despre încetarea Războiului din Ucraina cu oficialii europeni
16.04.2025
16:46
647
Dialog complex între Chișinău și Tiraspol: Oleg Serebrian discută cu oficiali europeni despre viitorul regiunii transnistrene
16.04.2025
16:30
579
Guvernul aprobă noua Lege a energiei electrice pentru integrarea Republicii Moldova în piața europeană
16.04.2025
16:29
604
Rubio și Witkoff discută la Paris cu oficialii europeni despre conflictul din Ucraina și eforturile de pace inițiate de Trump
16.04.2025
16:19
544
R. Moldova face un pas important spre modernizarea infrastructurii de apă și canalizare cu un nou plan național unitar
16.04.2025
16:11
1292
Data ALEGERILOR parlamentare, anunţată: „În toamnă, avem niște alegeri definitorii pentru istoria R. Moldova - fie dăm cu piciorul la tot și blocăm orice șansă de aderare la UE, fie mergem înainte pe calea dezvoltării și a păci”
16.04.2025
15:43
546
Reuniunea Chișinău 2025 a Forumului Economic de la Viena: Pașaportul Republicii Moldova către piețe noi și investiții strategice
16.04.2025
15:39
540
Guvernul aprovă noi măsuri pentru consolidarea securității energetice și liberalizarea pieței gazelor naturale în Moldova
16.04.2025
15:11
505
Guvernul aprobă inițiativa „Acces la cultură” pentru susținerea diversității culturale la nivel local
16.04.2025
14:54
535
Guvernul alocă 1,7 miliarde de lei pentru modernizarea drumurilor naționale în 2025
16.04.2025
14:51
509
Guvernul aprobă formarea Comisiei pentru extinderea Portului Giurgiulești, un pas strategic pentru dezvoltarea economică națională

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Politică

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri