17:40:24 22.11.2024
Stiri

Marea Britanie SIMPLIFICĂ regimul de vize

Știri 19.02.2015 10:38 Vizualizări9829 Autor: Galina Munteanu
Marea Britanie SIMPLIFICĂ regimul de vize


Ministerul Afacerilor Externe al Marii Britanii a anunțat că simplifică sistemul de vize. În loc de 15 tipuri de vize existente, va trebui să alegem, pentru intrarea în țară, doar din patru tipuri de vize începând cu luna aprilie curent, scrie viza.md.

Potrivit declaraţiei responsabililor de la minister, va exista o viză standard pentru turişti, viză de lucru pentru actori, muzicieni, sportivi etc., pentru munca pe termen scurt în Regatul Unit (nu mai mult de o lună), viza pentru cei care doresc să se căsătorească sau să încheie o căsătorie civilă, viza de tranzit.

Potrivit ministrului de Interne al Marii Britanii, Theresa May, noul sistem de vize „va reaminti lumii că Marea Britanie este deschisă pentru afaceri și pentru oaspeţii străini, indiferent dacă aceştia vin în vacanță sau în scopuri de serviciu”, va face posibilă simplificarea procedurii și va permite evitarea întârzierilor în procesul de examinare a cererilor din cauza birocrației excesive.

În plus, cu una şi aceeași viză, străinii vor putea atât să se odihnească în Marea Britanie, cât și să participe la evenimente și întâlniri de afaceri (anterior pentru aceasta erau necesare două vize diferite).

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md