Marea Britanie este pregătită să AJUTE R. Moldova în privința echipării armatei la standardele NATO, dar totul depinde de voința Chișinăului. Popescu: „Neutralitatea nu presupune autoizolarea. Fortificare relațiilor cu NATO este un obiectiv-cheie”
R. Moldova își va fortifica relațiile de cooperare în domeniul apărării și securității cu Stele Unite ale Americii, Marea Britanie, Uniunea Europeană și NATO, în contextul situației regionale, dar și după ce Ucraina a depus o cerere de a adera în regim de urgență la Alianța Atlanticului de Nord, a declarat astăzi vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în cadrul unui briefing comun cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Leo Docherty, sosit într-o vizită de lucru la Chișinău.
Întrebat dacă R. Moldova intenționează să urmeze exemplul Ucrainei în privința depunerii cererii de aderare la NATO, Nicu Popescu a vorbit despre fortificarea relațiilor cu Alianța Atlanticului de Nord.
„Este absolut clar că trăim într-o regiune mult mai periculoasă decât ne imaginam acum un an. Pentru republica noastră, pentru cetățenii noștri… este important să fie și să se simtă protejați. Pentru aceasta avem nevoie de capacități moderne de apărare a securității statului nostru… În domeniul apărării, militar, în domeniul cibernetic, în domeniul economic, energetic. Acest lucru presupune inclusiv modernizarea capacității noastre de apărare, conform celor mai înalte standarde internaționale. Acest lucru ni-l dorim. Acest lucru presupune fortificarea parteneriatelor noastre externe, inclusiv în domeniul securității și apărării cu statele partenere care sprijină independența R. Moldova. State care sprijină respectarea dreptului internațional și integritatea teritorială a republicii noastre.
Acest lucru presupune fortificarea parteneriatelor noastre cu Marea Britanie, dar și alte state sau organizații. Avem parteneriate de cooperare și cu SUA, și cu UE prin intermediul Inițiativei Europene pentru Pace, și avem un parteneriat cu NATO, în baza unui plan de acțiuni inițiat în 2006. R. Moldova are nevoie de fortificarea acestor parteneriate în continuare. Și da, această fortificare este un obiectiv-cheie pentru republica noastră. Aceste parteneriate vor continua și se vor intensifica”, a precizat Popescu.
Oficialul a dat asigurări că parteneriatele la care face referire vor fi transparente.
„Vom explica în detaliu ce presupune fortificarea și intensificarea acestor parteneriate. Pe această cale, vreau să mulțumesc partenerilor care ne ajută să fortificăm capacitatea noastră de a ne apăra libertatea, democrația, prosperitatea economică, agenda de reforme și parcursul nostru european. Marea Britanie joacă un rol important în oferirea acestui sprijin. Avem relații excelente cu Marea Britanie și în domeniul apărării. R. Moldova este un stat neutru, dar în același timp neutralitatea nu presupune autoizolare. Din contra, neutralitatea presupune necesitatea de a investi în capacitatea noastră de a ne apăra. Pentru a fortifica această capacitate, avem nevoie de dezvoltarea parteneriatelor noastre externe”, a punctat ministrul Popescu.
La rândul său, ministrul pentru Europa al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Leo Docherty, a reiterat declarația făcută anterior de Liz Truss (fosta ministră de Externe a Marii Britanii, actual premier), potrivit căreia R. Moldova ar trebui să fie „echipată la standardul NATO”.
„Aranjamentele formale cu privire la securitate țin de deciziile R. Moldova. Dar din partea noastră există mult entuziasm în ceea ce privește aprofundarea relațiilor de cooperare în acest sens. Noi credem că relațiile de parteneriat sunt foarte bune atunci când e vorba de o țară prietenoasă. Cum se vor desfășura anume aceste relații, ține de decizia R. Moldova. Dar noi susținem aprofundarea acestora”, a punctat Leo Docherty.
Patru morţi și peste 200 de răniți, după ce o mașină a intrat în mulțime la un târg de Crăciun din Germania: Autoritățile R. Moldova încearcă sa afle dacă printre victime sunt și cetățeni moldoveni
Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”
Maia Sandu le cere ambasadorilor să contribuie la atragerea investițiilor strategice în sectoare de producere, agricultură, energie verde și tehnologiile informaționale: ,,Aderarea la UE, prioritatea primordială a politicii externe"