17:32:17 15.02.2025
Stiri

Mândrie pentru Moldova: Opt producători eco ne reprezintă la prestigioasa expoziție BIOFACH 2025!

Actualitate 14.02.2025 19:16 Vizualizări414 Autor: ZiarulNational
Mândrie pentru Moldova: Opt producători eco ne reprezintă la prestigioasa expoziție BIOFACH 2025!

14 februarie 2025, Chișinău - Opt producători de produse ecologice din Republica Moldova, sub egida Asociației MOVCA, au participat la un stand de țară la una dintre cele mai mari expoziții internaționale dedicate producției ecologice, BIOFACH 2025, desfășurată la Nürnberg, Germania.

Acest eveniment, considerat unul dintre cele mai importante din sectorul producției ecologice din Europa, a reunit producători, distribuitori și experți pentru a prezenta cele mai noi produse și tendințe din sectorul ecologic.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a fost reprezentat la eveniment de Marina Ilușca, șefa Secției Agricultură Ecologică, care a participat la lucrările Congresului BIOFACH. Congresul este o platformă de transfer de cunoștințe, schimb de informații, formare de opinii și dialog cu experți internaționali privind tendințele actuale, evoluția sectorului și impactul noii legislații europene asupra agriculturii ecologice.

Standul Republicii Moldova a fost onorat de vizita ministrului german al Agriculturii, Cem Özdemir, și a Silviei Bender, secretar de stat.

În discuțiile cu participanții moldoveni, oficialii germani și-au exprimat sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și pentru consolidarea cooperării bilaterale în domeniul agriculturii ecologice.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare salută angajamentul partenerilor germani și reafirmă importanța participării producătorilor moldoveni la evenimente internaționale de prestigiu, care contribuie la promovarea produselor ecologice autohtone pe piețele europene.


Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte