Maia Sandu, ARGUMENTE pentru cei care vor să facă un MARTIR din Stoianoglo: „Nu sunt de acord cum a fost înlăturat, dar nu poate să ne ajute un procuror general care afirmă că un hot de MILIARDE este un businessman onest”
Președinta Maia Sandu afirmă că nu este de acord cu modul în care procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost înlăturat din funcție, dar în același timp declară că acesta nu mai avea nicio legitimitate să fie vârful de lance în lupta cu marea corupție, după ce l-a eliberat pe controversatul Veaceslav Platon din pușcărie.
În cadrul vizitei sale la Comrat, un ales al Adunării Populare a Găgăuziei i-a reproșat Maiei Sandu că ar fi pus la cale înlăturarea lui Stoianoglo, de etnie găgăuz.
„Este foarte urât cum ați procedat cu procurorul general Stoianoglo și cum procedați în continuare. Corleone, în opinia mea, a fost ridicat mult mai civilizat decât Stoianoglo. De parcă este cel mai mare corupt din R. Moldova. Când spuneți că nu știați… vreau să cred, dar nu pot”, a spus un ales din UTA Găgăuzia.
Șefa statului i-a explicat acestuia de ce Stoianoglo nu mai poate fi procuror general, care să-i bage la închisoare pe marii corupți din R. Moldova.
„Eu nu sunt de acord de felul în care a fost înlăturat domnul Stoianoglo. Dacă ați observat, încă nu am semnat decretul privind demiterea sa, în contextul în care Consiliul Superior al Procurorilor mi-a înaintat un demers în acest sens. Vreau să văd ce spune judecata, să mă asigur că totul a fost corect. Dar, pe de altă parte, pe noi, R. Moldova, nu ne poate ajuta un procuror general ce afirmă că om care a furat miliarde este un businessman onest. Nu este deloc serioasă o asemenea abordare. R. Moldova are nevoie de un procuror general care să se implice plenar în lupta împotriva corupției, dar nu unul care…”, a adăugat șefa statului.
Maia Sandu a precizat că a avut suficiente discuții cu Stoianoglo, iar în urma acestora s-a convins că procurorul general nu este persoana care ar lupta cu marii corupți.
„Am avut suficiente discuții cu Stoianoglo cu privire la lupta împotriva corupției mari… Această problemă (soarta lui Stoianoglo n.r.) urmează să fie soluționată de instanța de judecată, reieșind din probele pe care le vor prezenta procurorii. Noi avem nevoie de oameni care sunt gata să lupte împotriva corupției și care nu au legături cu anumite grupări de corupți”, a punctat Maia Sandu.
Amintim că Alexandr Stoianoglo este cercetat penal în baza unui denunț depus de președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, pentru abuz de serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, corupere pasivă și declarații mincinoase făcute în fața organelor competente. De asemenea, Stoianoglo este anchetat pentru decizia de a renunța la învinuirile aduse lui Platon în dosarul care vizează jaful bancar și pentru plata unor indemnizații lui Nicolae Chitoroagă, fostul șef de la PCCOCS, după eliberarea acestuia din funcție.
Alexandr Stoianoglo pledează nevinovat.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2