Maia Sandu, SUPĂRATĂ pe reprezentanții PPDA: „Am aflat din presă despre asta. Lucrurile trebuie făcute transparent”
Lidera PAS, Maia Sandu, este supărată pe faptul că reprezentanții PPDA au ales ca prin intermediul presei să anunțe despre candidatura lui Mihai Druţă la funcția de deputat în circumscripția nr. 38, Hâncești. Ex-premierul menționează că liderii PPDA i-au promis să vină cu un răspuns în ceea ce privește susținerea candidatei Olesea Stamate, însă au făcut cu totul altfel.
„Noi am avut o discuție cu cei din PPDA, în care i-am anunțat despre candidatul nostru la funcția de deputat în circumscripția nr. 38. Am vorbit despre necesitatea sprijinirii unui singur candidat. Ei au promis că vor reveni cu un răspuns, însă nu s-a întâmplat așa. Ulterior, am văzut din presă că vor să-l înainteze pe domnul Mihai Druță, pe care îl respectăm foarte mult. Mihai Druță a fost unul dintre candidați care urmau să candideze la alegerile parlamentare noi din circumscripția nr. 50, Europa de Vest”, a declarat astăzi Maia Sandu.
Citeşte şi: Un fost MINISTRU va candida la funcţia de DEPUTAT în circumscripţia nr. 38, Hânceşti
Politiciana este indignată că a aflat din presă despre faptul că PPDA va avea la Hâncești un candidat. „Am aflat din presă asta, dar cred că lucrurile trebuie făcute transparent. Noi nu am fost abordați și nici nu avem certitudinea că domnul Druță a acceptat să candideze”, a adăugat Maia Sandu.
De menționat că reprezentanții Consiliului Naţional Politic al PAS au desemnat-o sâmbăta trecută pe Olesea Stamate în calitate de candidat la funcția de deputat în circumscripția nr. 38. În același timp, cei de la PPDA, prin vocea prim-vicepreședintelui Alexandru Slusari, au declarat că Mihai Druță va fi candidatul formațiunii.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2