15:29:35 13.02.2025
Stiri

Maia Sandu și Igor Grosu, reacție fermă după incidentele cu dronele rusești în sudul țării: „Situație serioasă”

TOP 13.02.2025 11:16 Vizualizări269 Autor: ZiarulNational
Maia Sandu și Igor Grosu, reacție fermă după incidentele cu dronele rusești în sudul țării: „Situație serioasă”

Președinta Maia Sandu a reacționat după incidentele provocate de dronele rusești din sudul țării, petrecute noaptea trecută. Ea a subliniat gravitatea situației, afirmând că Republica Moldova va consolida parteneriatele europene și va moderniza Armata Națională pentru a asigura securitatea cetățenilor săi. „Azi s-a întâmplat un eveniment grav. Două drone rusești au ajuns în localitățile din Moldova – una s-a prăbușit pe un câmp lângă Ciumai din Taraclia, iar cealaltă a explodat lângă Ceadîr-Lunga. Teritoriile sunt izolate, iar în prezent nu există pericol pentru cetățeni. Deși Moldova a fost mereu neutră și a promovat pacea, dronele și bombele rusești continuă să afecteze zonele noastre. Trebuie să recunoaștem lipsa capacității de apărare în fața unor astfel de amenințări, iar unii politicieni sugerează eronat că țara ar trebui să rămână vulnerabilă. Vom continua să colaborăm cu țările europene și să fortificăm armata pentru a asigura pe deplin securitatea cetățenilor,” a declarat președinta.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a condamnat ferm încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova. „În această noapte, Kremlinul a atacat masiv cu drone portul maritim din Reni, Ucraina, situat la mică distanță de granița noastră. Patrulele de frontieră au semnalat mai multe drone de acest tip traversând teritoriul Moldovei. Una dintre ele s-a prăbușit lângă satul Ciumai, Taraclia, iar alta a explodat între Ceadîr-Lunga și Valea Perjei. Din fericire, nu au fost victime. Aceste drone, lansate de Rusia, își continuă de aproape trei ani activitatea letală în Ucraina. Condamnăm deci cu tărie aceste atacuri aeriene și încălcarea spațiului nostru aerian,” a scris Grosu.

Noaptea trecută, două drone au fost descoperite pe teritoriul Republicii Moldova: una pe un câmp agricol lângă localitatea Ciumai, Taraclia, și cealaltă explodată la aproximativ 1,5 kilometri de Ceadîr-Lunga.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a convocat de urgență ambasadorul rus Oleg Ozerov la Chișinău pentru a solicita explicații oficiale și pentru a înregistra un protest ferm față de aceste acțiuni inacceptabile.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte