Maia Sandu NU e sigură că blocul PAS/PPDA va fi format și INSISTĂ că nu s-a convenit asupra principiului PARITĂȚII la întocmirea listei: „Vom face PUBLIC acest Acord”
Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, susține că nu e sigură în proporție de sută la sută că blocul electoral PAS/PPDA pentru alegerile din 2018 va fi format și spune că principiul parității, despre care a vorbit Andrei Năstase, nu se referă la întocmirea listei comune, ci la formarea Comisiei care va selecta cei mai buni candidați.
Pentru a pune punct acestor discuții contradictorii, Maia Sandu spune că va cere permisiunea celor din Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr” să facă public Acordul semnat acum câteva luni.
„Acum discutăm despre modul în care o să ajungem să formăm o echipă pentru parlamentare. Toată lumea e de acord că trebuie să venim cu o echipă bună, pentru ca să obținem sprijinul cetățenilor. Trebuie să venim cu o metodologie clară. E vorba de criteriul de integritate și aici vom apela la jurnaliștii de investigație. Vor fi selectați candidații, după care va urma o competiție. O să măsurăm competențele, implicarea oamenilor. Suntem destul de aproape”, a declarat Maia Sandu ieri-seară, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.
Întrebată dacă pe moment mai poate cineva să împiedice formarea blocului electoral PAS/PPDA, Maia Sandu a spus că nu e sigură sută la sută de asta. „Din perspectiva noastră, suntem determinați să adunăm toate forțele sănătoase din societate în jurul acestei echipe. Acum nu pot da siguranța de 100%, pentru că suntem doi parteneri și nu pot răspunde pentru toți. Dar din câte văd există… nu încredere…, dar poate încredere, interes major din partea PPDA ca acest parteneriat să se întâmple, așa cum este și din partea noastră. Atunci sunt șanse mari să convenim toate criteriile și să putem să le anunțăm. Să invităm oameni, inclusiv din afara acestor două partide, ca să vină în această competiție. Sper ca procesul să fie finalizat foarte curând, dar nu pot oferi o dată anume”, a precizat Maia Sandu.
Aceasta a explicat o dată în plus că principiul de paritate nu se referă la formarea listei comune și candidaților pentru circumscripții, așa cum a menționat anterior liderul PPDA, Andrei Năstase: „Principiul de paritate și egalitate se respectă în situația în care noi convenim împreună aceste criterii după care evaluăm potențialii candidați. Suntem reprezentați egal în comisia care evaluează. Cele mai importante criterii la selectarea candidaților e integritatea și meritocrația. Deci, noi avem putere egală de decizie ca parteneri. Suntem reprezentați egal în organul de luare a deciziilor, dar pe listă vor nimeri oameni în funcție de meritele pe care le au. Am zis că vor veni oameni din societatea civilă, pot veni oameni și din alte partide politice. Cine va fi cel mai bun acela va ajunge pe listă. Acum nu putem ști ce partid va avea mai multe locuri pe listă”.
Pentru a clarifica odată și pentru totdeauna aceste lucruri, Maia Sandu e determinată să publice Acordul semnat cu PPDA. „Vom cere permisiunea celor din PPDA să facem public acest Acord semnat în luna octombrie, dacă nu greșesc, ca să-l vedeți și dvs. Să nu mai discutăm la nesfârșit în jurul unor formulări. Evident că oamenii au diferite profiluri și, când discutăm despre merite, unii spun că sunt mai importante 1,2,3, iar alții cred că e important altceva. Noi ne dorim un echilibru, pentru că ne dorim o listă diversă. Să nu avem doar oameni cu doctorate, dar să fie din domenii diferite”, a conchis președinta PAS.
Liga Orașelor și Comunelor susține PNL și candidatul acestuia pentru Senatul României, Adrian Dupu: „A fost alături de comunitățile locale, de instituțiile educaționale și de oamenii din satele și orașele R. Moldova”
Curtea Constituţională a României discută joi două cereri de anulare a alegerilor prezidenţiale
Îngrijorare la ONU cu privire la escaladarea războiului în Ucraina