Maia Sandu mizează pe suportul României pentru a contracara încercările Rusiei de a RĂSTURNA ordinea constituțională: „Suntem norocoși că România rămâne alături de R. Moldova”. Nicu Popescu: „România este ANCORA noastră”
Președinta Maia Sandu este sigură că Federația Rusă va încerca în continuare să destabilizeze R. Moldova și să răstoarne ordinea constituțională, așa cum s-a întâmplat pe parcursul ultimului an. În acest sens, șefa statului mizează pe suportul României, care sprijină în permanență R. Moldova. Declarațiile au fost făcute astăzi la Chișinău, în cadrul Reuniunii anuale a ambasadorilor R. Moldova.
Președinta le-a transmis ambasadorilor că Rusia va continua să rămână un element de insecuritate pentru R. Moldova.
„Ați văzut în acest an eforturi prin care forțe din Federația Rusă au încercat să destabilizeze situația din R. Moldova. A existat și o încercare de răsturnare a ordinii constituționale. Trebuie să fim conștienți că aceste încercări vor continua. Pe de altă parte, suntem norocoși că România rămâne alături de R. Moldova. România ne susține și în abordarea problemelor și provocărilor interne, dar este și un foarte important avocat al R. Moldova în politica noastră externă și, mai ales, o voce importantă în UE pentru promovarea acțiunilor noastre”, a precizat Maia Sandu.
În opinia șefei statului, partea bună e că, în ultimul an, R. Moldova a obținut statutul de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană.
„Este o recunoaștere a posibilităților de a deveni stat membru și a capacității noastre de a ajunge acolo. Această decizie este susținută masiv de cetățenii R. Moldova. Acest lucru îl vedem în sondaje. Această susținere se reflectă și în diasporă, iar asta ne facem să mergem și mai ferm pe calea integrării europene. Noi am reușit să facem un salt semnificativ în relația noastră cu UE. Acest lucru este o dovadă a încrederii instituțiilor europene și a statelor membre în autoritățile de la Chișinău și eforturile pe care le facem”, a precizat președinta.
De asemenea, Maia Sandu a făcut o trecere în revistă a reușitelor înregistrate de guvernare, dar și a problemelor care mai persistă.
„A doua realizare importantă este organizarea Summit-ului Comunității Politice Europene. Această întrunire a șefilor de state și de guverne din Europa a fost o ocazie să prezentăm R. Moldova și să demonstrăm că și noi putem participa la evenimente importante și putem oferi o platformă pe statele de pe continent ca să discute probleme acute. O altă reformă importantă este lupta împotriva corupției. Noi am reușit să obținem sancționarea de către mai multe state, inclusiv de către UE, de către SUA, Marea Britanie, Elveția a personajelor corupte din R. Moldova. Probabil că am reușit mai multe în ceea ce privește sancționarea lor în exterior decât în interiorul R. Moldova. Aici este mult de lucru.
Am reușit să aprofundăm relațiile cu G7, iar asta înseamnă că am reușit să aprofundăm relațiile cu țări importante. Acest lucru a deschis noi orizonturi de cooperare pentru R. Moldova și a validat poziția noastră pe harta lumii. Politica noastră externă activă, echilibrată și consecventă ne-a permis, în ciuda războiului de la hotar, să menținem pacea și stabilitatea în R. Moldova, să trecem peste o iarnă grea, să menținem economia să o să susținem și să continuăm reformele”, a punctat Maia Sandu.
În continuare, președinta Sandu a ținut să sublinieze că trăim timpuri decisive pentru viitorul R. Moldova.
„Trebuie să înțelegem că trăim timpuri decisive pentru viitorul R. Moldova, de modul în care ne vom mișca înainte. De rezultatele pe care le vom obține în următoarele luni depinde cât de repede republica noastră va reuși să se dezvolte, depinde pacea și stabilitatea, și capacitatea noastră de a păstra R. Moldova pe drumul democrației. Știm cât de mari sunt provocările geopolitice și, din păcate, aceste provocări vor persista. Războiul continuă și, din păcate, nu vedem semne că acest război s-ar finaliza în curând. De aici apar toate complicațiile pentru R. Moldova. Ucraina are nevoie de toată susținerea noastră și de susținerea întregii lumi democratice. Trebuie să recunoaștem că pacea și securitatea cetățenilor noștri astăzi se datorează în mare parte curajului soldaților ucraineni, curajului poporului ucrainean. Noi trebuie să ajutăm Ucraina prin menținerea acestor căi de solidaritate, prin susținerea refugiaților care au venit și care vor continua să vină și susținerea Ucrainei la forumurile internaționale”, a adăugat Sandu.
La rândul său, vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, adăugat că, în ultimul an, de la ultima interacțiune cu președinta Maia Sandu, diplomația noastră reușit să realizeze mai multe obiective.
„Am consolidat rolul nostru de stat candidat la acerare la UE, am continuat să asigurăm sprijinul absolut al fiecărui stat membru al UE pentru parcursul nostru de aderare la UE, am organizat Summit-ul Comunității Politice Europene, ne-a reușit să semnăm sau să finalizăm negocierea mai multor acorduri utile pentru diasporă – acorduri de protecție socială, de conversiunea permiselor de conducere, ne-a reușit să deschidem, să explorăm piețe noi, să eliminăm cotele pentru exporturile noastre în UE, predominant agricole; explorăm noi piețe de desfacere pentru agricultorii noștri, în special India, Egipt, dar și alte state din Asia și Africa de Nord. Am lucrat cu toți colegii din Guvern, cu Ministerul Apărării, Ministerul Energiei, Ministerul Infrastructurii, Ministerul Finanțelor, pentru a asigura în continuare pacea, stabilitatea, libertatea și calea noastră de aderare la UE, în conformitate cu sarcinile trasate de dvs. Evident că am continuat dezvoltarea și aprofundarea parteneriatului nostru strategic cu România, care este ancora noastră în spațiul european”, a eumerat Nicu Popescu.
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți