17:50:25 08.10.2024
Stiri

Maia Sandu, la întrevederea cu reprezentanți ai mai multor asociații ale minorităților etnice din R. Moldova: „Nimeni nu ne poate certa din afară, dacă noi înșine o să fim uniți și n-o să cădem în plasa celor care instigă la ură”

Actualitate 08.10.2024 15:08 Vizualizări262 Autor: Ziarul National
Maia Sandu, la întrevederea cu reprezentanți ai mai multor asociații ale minorităților etnice din R. Moldova: „Nimeni nu ne poate certa din afară, dacă noi înșine o să fim uniți și n-o să cădem în plasa celor care instigă la ură”


Autoritățile R. Moldova au făcut, în ultimii ani, „tot ce le-a stat în puteri” ca să păstreze pacea și buna înțelegere acasă, iar minoritățile etnice pot contribui la coeziunea socială și la parcursul nostru spre o familie a păcii.

Mesajul le-a fost transmis astăzi de către președinta Maia Sandu reprezentanților mai multor asociații ale minorităților etnice, cărora le-a vorbit despre Planul său pentru R. Moldova, lansat recent de către șefa statului care aspiră la un nou mandat de președinte.

„Chiar dacă trăim cu un război la hotar de care unii, fără scrupule, profită ca să semene frică și panică la noi acasă, instituțiile au menținut ordinea, iar societatea și-a păstrat unitatea. Mereu am avut discuții cu toate comunitățile din societate, cred în valoarea fiecărui om și sunt convinsă că puterea noastră vine din unitatea noastră. Niciodată nu am ales între un cetățean și altul, între a cui sărbătoare e mai adevărată, vreau și cred că putem conviețui - fiecare cu memoriile, durerile și bucuriile sale. Nimeni nu ne poate certa din afară dacă noi înșine o să fim uniți și n-o să cădem în plasa celor care instigă la ură”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, atunci când autoritățile au promis să găsească bani pentru Programul „Satul European”, nu au făcut diferență între localități - au primit bani primăriile din toate regiunile, de la Edineț la Taraclia.

„Noi investim într-o viață mai bună, ei aruncă bani în minciuni și cumpărare de voturi. Aderarea la Uniunea Europeană este bună pentru toți cetățenii. În UE, toate comunitățile etnice sunt protejate, își dezvoltă cultura, limba și tradițiile. Pe 20 octombrie, vom decide care ne va fi soarta pentru următoarele decenii. Să nu lăsăm micile diferențe dintre noi să ne oprească din drumul către pace și prosperitate pentru toți”, a încheiat Maia Sandu.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
07.10.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alegerile din 20 oct...

04.10.2024 09:07 Nicolae Negru Nicolae Negru // Klimenko, evoluția u...

30.09.2024 09:46 Nicolae Negru Nicolae Negru // Logica rezistenței

Meteo in Moldova

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md