Maia Sandu, la întrevederea cu Donald Tusk: „Polonia ne oferă un exemplu clar despre cum integrarea europeană poate transforma o țară - salariul mediu s-a TRIPLAT, iar speranța de viață a crescut cu câțiva ani”
„Polonia, membră a Uniunii Europene de 20 de ani, ne oferă un exemplu clar despre cum integrarea europeană poate transforma o țară”, a declarat în această seara președinta Maia Sandu, în cadrul întrevederii de la Președinție cu premierul polonez Donald Tusk, aflat în vizită la Chișinău.
Potrivit șefei statului, aderarea la UE va aduce o mulțime de beneficii pentru cetățenii R. Moldova, așa cum s-a întâmplat și în cazul celor din Polonia.
„În această perioadă, salariul mediu în Polonia s-a triplat, iar speranța de viață a crescut cu câțiva ani. Noi, în R. Moldova, ne dorim același parcurs – să aducem beneficii tangibile cetățenilor noștri prin integrarea în UE. Această vizită a premierului Tusk subliniază angajamentul nostru comun de a construi o R. Moldova modernă, europeană, prosperă și conectată cu partenerii noștri din Europa”, a subliniat Maia Sandu.
CITIȚI și VIDEO // Promisiunea FERMĂ a lui Donald Tusk: „Procesul de aderare a R. Moldova la UE va ACCELERA foarte mult când Polonia va deține Președinția UE”
Totodată, Maia Sandu a menționat că Polonia este unul dintre principalii parteneri economici ai R. Moldova și una dintre cele mai importante destinații pentru produsele moldovenești, inclusiv vinurile noastre.
„Am discutat despre consolidarea legăturilor economice pentru a stimula economia, a sprijini producătorii și a crea noi locuri de muncă”, a conchis Maia Sandu.
Înțelepciunea rusească a lui Călin Georgescu
Vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell, decorat cu „Ordinul de Onoare” al R. Moldova: Premiu de la Chișinău și pentru Stefano Sannino
Lituania, lot de echipament militar pentru R. Moldova. Ministrul Nosatîi: Lituania rămâne un exemplu în ce priveşte sistemul de apărare şi contăm pe experienţa partenerilor lituanieni în modernizarea Armatei Naţionale