Fost premier, AMENINȚAT cu Procuratura de către Igor Dodon: „Să dea explicații instituțiilor de drept pentru modul în care au FAVORIZAT INFRACTORII și pentru inacțiune, nu să ceară explicații de la Guvernul Chicu”
Președintele Igor Dodon continuă să afirme că fostul premier Maia Sandu ar fi avut aranjamente secrete cu britanicul Nathaniel Rothschild, pentru ca Aeroportul Internațional Chișinău să ajungă la el. Mai mult, șeful statului afirmă că Guvernul Sandu ar fi favorizat infractorii și organele de drept trebuie să ia măsurile de rigoare.
„Apropo de situația privind concesiunea Aeroportului. Opoziția a desfășurat o întreagă campanie de manipulare, în care au încercat să inducă în mod total fals o legătură între preluarea acestei concesiuni și președintele țării. Eu am fost primul care am condamnat această preluare și am explicat că acel cetățean rus (Goncearenko n.r.) nu este altceva decât un paravan folosit de Plahotniuc și Șor încă de la început pentru preluarea ilegală a Aeroportului. Spre deosebire de conducerea PAS și PPDA, care au avut întâlniri secrete cu Rothschild (cel care a renunțat recent la concesiune) și au încercat să facă pe ascuns un aranjament secret cu el, eu nu m-am întâlnit niciodată cu acel cetățean rus și susțin că în spatele lui se ascunde mai departe schema ilegală de preluare a aeroportului”, a declarat Dodon într-un interviu pentru tribuna.md.
Președintele a subliniat că este necesar să fie anulat contractul de concesiune și a continuat tirul atacurilor la adresa Maiei Sandu. „Orice alte combinații privind această concesiune sunt escrocherii și regret că inclusiv Guvernul Sandu a încurajat acest tip de escrocherie, încercând să legalizeze preluarea aeroportului de către fostul concesionar. Instituțiile statului au obligația să facă lumină în tot ceea ce ține de aceste ilegalități, inclusiv în ceea ce privește interesele politicienilor și guvernelor pe care le-au încurajat.
Așadar, în privința aeroportului cei din PAS trebuie să dea explicații instituțiilor de drept pentru modul în care au favorizat infractorii și pentru inacțiune, nu să ceară explicații de la Guvernul Chicu, care a făcut ceea ce guvernanții, aparținând PAS, au refuzat să facă la vremea lor – să demareze acțiunile pentru anularea contractului de concesiune”, a punctat Dodon.
Președintele Parlamentului de la Chișinău, apel la adresa românilor din R. Moldova în privința candidatului pe care să-l aleagă în turul doi: „Trebuie să protejăm România și R. Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste”
Au fost constituite grupurile de lucru care vor decide subiectele pentru examenele și evaluările naționale din acest an de studii, inclusiv la BAC
Nicolae Ciucă a DEMISIONAT din fruntea PNL: „Noua conducere a PNL nu va fi singură, deoarece are alături o oștire minunată formată din primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni”