13:23:43 22.11.2024
Stiri

Maia Sandu, despre cel mai mare val de DEPORTĂRI din Basarabia: „La peste 70 de ani distanță, datoria noastră e să-i ajutăm pe supraviețuitorii deportărilor și, mai ales, să nu uităm ororile acelor vremi”

Actualitate 06.07.2021 11:59 Vizualizări2323 Autor: Ziarul National
 Maia Sandu, despre cel mai mare val de DEPORTĂRI din Basarabia: „La peste 70 de ani distanță, datoria noastră e să-i ajutăm pe supraviețuitorii deportărilor și, mai ales, să nu uităm ororile acelor vremi”


Președintele Maia Sandu condamnă regimul stalinist, care a deportat din Basarabia în vagoane de vite, zeci de mii de oameni nevinovați.

„Astăzi se împlinesc 72 de ani de la cel mai mare val de deportări din Moldova sovietică și tot astăzi în republica noastră sunt comemorate victimele stalinismului. În ziua de 6 iulie 1949 au fost scoase din casele lor și duse, la un alt capăt de lume, peste 11 mii de familii. Peste 35 de mii de oameni, a căror viață s-a împărțit în „până la” și „după” sau care nici nu au ajuns în exil, murind pe drum de frig, foame și boli, în vagoane de vite”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Citește și: Gheorghe Mârzencu // Povestea „haioasă” că deportările moldovenilor le-au operat tot moldovenii NU rezistă: Iată argumentele

Potrivit șefului statului, cei 35 de mii de oameni sunt o parte din zecile de milioane de victime, provocate de-a lungul anilor de regimul autoritar stalinist.

„Pentru noi ei sunt bunicii sau părinții cuiva, care nu s-au mai întors acasă. Sunt copiii născuți departe de patrie, preoții, învățătorii și gospodarii satelor noastre, cărora li s-a luat tot ce au agonisit. Mulți dintre ei nici până astăzi nu au reușit să-și facă dreptate și să-și restituie bunurile.

Al doilea val de deportări a arătat fața reală a regimului totalitar: drepturile oamenilor au fost călcate în picioare, indiferent de etnie și limba pe care o vorbeau, fiind instaurate frica și controlul total asupra societății. La peste 70 de ani distanță, datoria noastră e să-i ajutăm pe supraviețuitorii deportărilor și, mai ales, să nu uităm ororile acelor vremi. Memoria vie este singura garanție că asemenea crime nu se vor mai întâmpla și că Omul va rămâne mai important decât orice mașinărie statală”, se mai arată în mesajul președintelui R. Moldova.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md