20:39:17 24.11.2024
Stiri

Maia Sandu, AVERTISMENT pentru Dodon și socialiști: „Să nu încercați! Veți simți pe pielea proprie supărarea celor 1,650 de milioane de oameni care au votat președintele”

Actualitate 25.11.2020 11:42 Vizualizări2695 Autor: Ziarul National
Maia Sandu, AVERTISMENT pentru Dodon și socialiști: „Să nu încercați! Veți simți pe pielea proprie supărarea celor 1,650 de milioane de oameni care au votat președintele”


Președintele ales, Maia Sandu, atenționează că s-ar pune la calea scoaterea unor instituții ale statului din subordinea Președinției, după ce lidera Partidului Acțiune și Solidaritate a câștigat alegerile prezidențiale.

Într-un briefing de presă susținut astăzi la sediul partidului pe care îl conduce, Maia Sandu a amintit că președintele este comandantul suprem al forţelor armate și este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.

„Pentru exercitarea eficientă a atribuțiilor sale constituționale, șeful statului dispune și de anumite pârghii. Instituțiile statului aflate în coordonarea președintelui țării sunt deosebit de importante și nu trebuie să fie parte a unor târguri politice sau să-și schimbe subordonarea în funcție de mofturile cuiva”, a declarat Maia Sandu.

Președintele ales a lansat și un avertisment la adresa celor care ar încerca în prezent s-o lase fără pârghii.

„Le amintesc celor care pun la cale scoaterea unor instituții din coordonarea președintelui că la aceste alegeri au votat 1 650 131 de oameni. Acești oameni au mers la vot deoarece cred în puterea președintelui de a schimba lucrurile. Vă recomand insistent să nu încercați răbdarea acestor oameni, să nu vă bateți joc de votul lor, să nu veniți cu inițiative neconstituționale și periculoase, altfel veți simți pe pielea proprie supărarea acestor oameni”, a spus Maia Sandu.

Menționăm că socialiștii și Igor Dodon ar căuta în prezent voturi în Parlament pentru a scoate Serviciul de Informații și Securitate, dar și Serviciul Pază și Protecției de Stat din subordinea Președinției, pentru a le întoarce Parlamentului și, respectiv, Guvernului. Aceste instituții au fost „cedate” Președinției, imediat după ce Blocul „ACUM”, din care făcea parte și Maia Sandu, a făcut o coaliție de guvernare cu socialiștii, în iunie 2019.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md