VIDEO// Maia Sandu, apel de la tribuna ONU către CE și toate țările membre ale UE să susțină aderarea R. Moldova la Uniune: „Aderarea R. Moldova la UE nu este doar o alegere politică, este singura cale de a ne proteja libertatea, pacea și democrația”
Președinta Maia Sandu a solicitat Comisiei Europene (CE) și statelor membre ale Uniunii Europene (UE), de la tribuna celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, desfășurată la New York, să susțină aderarea R. Moldova la UE, iar comunității internaționale - să continue să sprijine Ucraina, care rezistă în fața invaziei brutale a Rusiei.
„Aderarea R. Moldova la UE nu este doar o alegere politică, este singura cale de a ne proteja libertatea, pacea și democrația. Extinderea UE este unicul mod pentru a ne asigura că vecinătatea noastră rămâne ancorată în lumea liberă și că oferim o viață mai bună pentru cetățenii noștri. Acest lucru va demonstra, totodată, angajamentul Uniunii pentru pace – însuși motivul pentru care UE a fost construită. În ceea ce privește aderarea la UE, suntem adepți ai unui proces echitabil și bazat pe merite, iar noi am continuat să ne facem, conștiincioși, tema pentru acasă. În acest sens, fac un apel către Comisia Europeană și toate țările membre ale UE să ne susțină”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului și-a început discursul de la tribuna ONU subliniind că Republica Moldova este un stat aflat „pe prima linie în luptă pentru democrație”.
„Astăzi, R. Moldova este mai puternică și mai rezilientă ca acum un an. Suntem fermi în credința noastră într-un viitor democratic și suntem fermi alături de Ucraina, în vreme ce vecinul nostru continuă să reziste în fața invaziei brutale a Rusiei - un atac asupra suveranității sale și a modului său de viață. Susținem ferm victoria Ucrainei, pentru că atunci când Ucraina va fi victorioasă, lumea liberă va fi victorioasă. Acum, mai mult ca oricând, sprijinul pentru Ucraina nu trebuie să scadă. Vă rog să continuați să sprijiniți Ucraina”, a îndemnat președinta.
Potrivit Maiei Sandu, Ucraina, R. Moldova, Europa și lumea liberă se confruntă cu o agresiune externă asupra valorilor noastre, „dar țări ca a mea nu s-au eliberat de jugurile imperiale doar pentru a fi readuse la servitute”.
„R. Moldova nu se confruntă cu o amenințare militară iminentă, spre deosebire de prietenii și vecinii noștri ucraineni, dar în fiecare zi contracarăm asaltul hibrid al Rusiei. Adversarii noștri s-au aliat cu infractori corupți pentru a ne destabiliza. Instrumentariul lor hibrid include șantajul energetic, sprijinul pentru separatism, atacuri cibernetice și campanii de dezinformare. Ei au încercat, de asemenea, să răstoarne guvernul nostru ales democratic. Dar de fiecare dată au eșuat. Noi știm că vor încerca din nou. Știm că la viitoarele alegeri, ei vor încerca să submineze capacitatea cetățenilor noștri de face propria alegere, în mod democratic. Această amenințare nu ne vizează doar pe noi. Multe țări, în Europa și dincolo de continentul nostru, simt veninul interferenței străine în procesele lor democratice. Cei care au inițiat această ofensivă hibridă se opun nu doar democrației noastre, ci oricărei democrații libere. Trebuie să rămânem vigilenți. Și trebuie să fim uniți”, este convingerea șefei statului.
Maia Sandu a adăugat că, în ciuda tuturor obstacolelor, guvernarea de la Chișinău a păstrat pacea în întreaga R. Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, unde trupele ruse staționează ilegal și încălcările drepturilor omului trezesc adânci îngrijorări: „ Angajamentul nostru pentru o soluționare pașnică rămâne ferm și fac un apel astăzi aici pentru retragerea necondiționată a acestor forțe rusești”.
În cadrul aceluiași discurs, șefa statului a menționat că, sprijinită de prieteni și parteneri, R. Moldova a reușit să treacă în ultimii aproape doi ani de la o dependență totală de gazele rusești la un mix de surse de energie și a creat stocuri de rezervă. De asemenea, R. Moldova construiește linii de electricitate către Europa, investește în eficiența energetică și promovează sursele regenerabile.
„Să dezvoltăm economia în timp ce războiul face ravagii la hotarul nostru este o provocare extraordinară. Dar suntem hotărâți. Întreprinderile mici și mijlocii pot acum accesa fonduri pentru a crește; serviciile publice digitale contribuie la reducerea birocrației; piața UE este deschisă pentru exporturile de fructe și legume moldovenești. Inflația a scăzut la 10% față de vârful de 35% din octombrie anul trecut. Una dintre cele mai mari agenții de rating a îmbunătățit perspectiva noastră la „stabilă”. Reformăm integral sistemul de justiție, intensificăm lupta cu corupția și crima organizată.
Parte a acestui efort constă în reducerea influenței maligne a oligarhilor fugari care cândva ne-au capturat statul. Sunt recunoscătoare multora dintre Dumneavoastră aflați în această sală pentru impunerea de sancțiuni împotriva acestor indivizi. Următorul pas crucial în acest proces este să ne asigurăm că banii furați sunt întorși cetățenilor moldoveni”, a punctat Maia Sandu.
Președinta R. Moldova s-a arătat sigură că reziliența republicii noastre va spori prin consolidarea legăturilor de transport cu Europa, acestea având o importanță vitală cât porturile ucrainene sunt blocate, iar rutele comerciale perturbate.
„Renovăm drumuri și căi ferate, iar această infrastructură modernizată nu doar va crește comerțul și va crea locuri de muncă, ci va susține și Coridoarele Solidarității cu Ucraina, permițând ca cerealele sale să ajungă în regiunile unde este cea mai mare nevoie de ele. Iar într-o bună zi întocmai aceste conexiuni vor ajuta la reconstrucția postbelică a Ucrainei. Pe măsură ce ne întărim capacitatea de apărare și creștem reziliența, R. Moldova este tot mai recunoscută ca un contribuitor la securitatea regională: un vecin puternic pentru Ucraina și un partener pentru UE în contracararea provocărilor de securitate”, a mai arătat Maia Sandu în discursul său susținut la ONU, arătându-se sigură că lupta pentru democrație a țărilor lumii libere va învinge.
GRT, postul de televiziune din Găgăuzia, pierde procesul cu CA: Nu a difuzat programe audiovizuale locale în proporție de cel puțin 25% în limba română și a fost amendat cu 25 000 de lei
„Poama” din trotuare: Unul dintre funcționarii Primăriei Chișinău reținuți de CNA este Vitalie Mihalache, șeful Direcției Generale Mobilitate Urbană. Consilierii PAS solicită demisia acestuia: „45 de milioane de lei otkat pentru partidul MAN!”
ASP, precizări vizavi de „beneficiarii efectivi” ai companiilor și organizațiilor înregistrate în R. Moldova: Pas obligatoriu doar pentru cei care au efectuat schimbări în structura fondatorilor sau administratorilor în ultimele 18 luni