13:58:53 01.02.2025
Stiri

Maia Sandu anunță VREMURI GRELE pentru R. Moldova. „Toată LUMEA trebuie să înțeleagă că prețurile la resursele energetice vor CREȘTE CONSIDERABIL în viitorul apropiat… Nu avem prea multe semne de optimism. Sunt niște realități DURE”

Actualitate 01.04.2022 18:30 Vizualizări9331 Autor: Ziarul National
Maia Sandu anunță VREMURI GRELE pentru R. Moldova. „Toată LUMEA trebuie să înțeleagă că prețurile la resursele energetice vor CREȘTE CONSIDERABIL în viitorul apropiat… Nu avem prea multe semne de optimism. Sunt niște realități DURE”

R. Moldova este al treia cel mai afectat stat din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, iar asta înseamnă și consecințe foarte grave pe termen lung, a declarat astăzi președinta Maia Sandu, în cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă”.

„În primul rând, noi importam 26% din Ucraina, Rusia și Belarus, deci aceste produse nu mai pot veni din piețele de est, asta înseamnă căutarea piețelor în altă parte. Dacă vorbim de exporturi, atunci noi exportam 15% pe aceste piețe. Asta înseamnă pentru agenții economici din R. Moldova să-și găsească alte piețe de export, dar asta nu se întâmplă peste noapte. Partea cu atragerea investițiilor devine mult mai complicată, pentru că suntem într-o zonă din imediata apropiere a războiului, asta înseamnă riscuri de securitate, incertitudine și e mult mai complicat să atragem investitori în R. Moldova. Nu mai vorbesc despre efectul creșterii vertiginoase a prețurilor la resursele energetice care și până la acest război erau o problemă pentru R. Moldova, acum, din cauza războiului, această creștere a prețurilor la resursele energetice va fi de durată și va avea implicații pe o perioadă îndelungată asupra economiei și asupra vieții cetățenilor”, a precizat șefa statului.

Totodată, războiul din Ucraina afectează și securitatea națională a R. Moldova: „Evident, au crescut riscurile de securitate. Pentru moment nu există indicii care să ne pună în gardă, care să vorbească despre un pericol imediat, dar e clar că suntem într-o zonă de instabilitate și e clar că avem vulnerabilități majore pe plan de securitate”.

Președinta a remarcat faptul că și fermierii s-au pomenit într-o situație foarte dificilă în toiul lucrărilor de primăvară.

„Sigur, importurile, exporturile noastre cu țările din est au fost oprite, pe de altă parte, prețul la carburanți a crescut foarte, foarte tare – toate aceste lucruri sunt consecințele războiului. Guvernul a anunțat ieri că va compensa 30% din valoarea accizei la carburanți, la motorină, pentru motorina folosită în agricultură și va achita dobânda pentru agricultorii care vor să se împrumute astăzi, așa încât să aibă suficiente mijloace circulante sau să facă investiții. Dar e foarte clar că efectele războiului vor fi mari, vor fi de durată. Asta înseamnă să ne revedem anumite planuri, asta înseamnă să încercăm să economisim mai mult și să investim mai mult, așa cum bugetul statului trebuie să treacă și trece printr-o corectare pornind de la noua realitate, așa fiecare din noi, cu bugetul nostru personal, trebuie să ținem cont de aceste realități dure”, a spus șefa statului.

Maia Sandu a subliniat că prețul mare la gazele naturale a a dat peste cap mai multe planuri. „Doar pentru compensații au mers trei miliarde de lei. Imaginați-vă ce înseamnă trei miliarde de lei și ce alte lucruri am fi putut face cu acești bani, dar asta este realitatea. Prețul la gaze nu depinde de noi, noi nu avem gaze în R. Moldova, cum nu avem petrol și, respectiv, trebuie să plătim prețul pe care ni-l oferă furnizorii. În același timp, e important ca bugetul să continue să investească în proiecte de dezvoltare. E foarte important să menținem investițiile pentru proiecte de energetică, pentru a asigura securitatea energiei, cel puțin peste trei-patru ani, dacă astăzi nu este posibil să investim în eficiența energetică. E extrem de important și acesta este un mesaj pe care vreau ca toată lumea să-l înțeleagă, pentru că prețurile la resursele energetice vor crește considerabil în viitorul apropiat din cauza acestui dezastru pe piața mondială, în general, și asta înseamnă că trebuie să consumăm mai puțină energie, iar asta înseamnă că trebuie să investim în eficiența energetică și multe alte programe de dezvoltare. Nu vrem să renunțăm la dezvoltare, oricât de mare ar fi presiunea pe cheltuielile curente astăzi”, a adăugat sursa citată.

Chiar dacă prețul la gaze în luna aprilie va depăși 1 000 de euro pentru mia de metri cubi, Maia Sandu spune că tarifele pentru cetățeni vor rămâne aceleași. Totuși, nu se știe ce va fi în lunile mai și iunie.

„Nu va crește tariful la gaze în R. Moldova în luna aprilie. Sigur, mai departe nu știm ce va urma, nu știm care va fi prețul la gaze în luna mai, în luna iunie și în ce măsură tariful existent poate să acopere acest preț de achiziție. Sperăm să se calmeze lucrurile, dar nu avem prea multe semne de optimism. Ce se întâmplă de la 1 mai, dacă avem alte resurse în cazul în care Federația Rusă decide să sisteze livrarea de gaze? Există întotdeauna piața și noi putem, avem posibilitățile tehnice să cumpărăm de pe piață. Prețurile sunt anormal de înalte, asta este problema, dar prețurile sunt foarte înalte acum și de la Gazprom”.

Ar putea apărea probleme și cu energia electrică procurată de la Centrala de la Cuciurgan.

„Energia electrică este o altă poveste, dacă pot să spun așa, pentru că, din păcate, în cazul Ucrainei, care era o alternativă pentru R. Moldova, este mai complicat să obținem un contract acum. Știu că se discută, dar nu există nicio certitudine și înțelegem de ce, pentru că Ucraina este într-o situație cu totul specială și atunci discuțiile se duc cu GRES-ul, deci cu Centrala de generare din Transnistria. Or, evident că situația nu este foarte comodă din perspectiva negocierilor atunci când există doar o sursă de furnizare. Noi ne-am bucurat și ne bucurăm în continuare că spațiul ucrainean și al R. Moldova au fost sincronizate la spațiul UE, dar la modul practic nu avem încă aceste linii de tensiune înaltă construite. Știți că a fost inițiat proiectul Vulcănești-Chișinău, dar va mai dura ceva timp, de asta spuneam că oricât de complicată este situația astăzi, guvernul va găsi soluții pentru fiecare problemă în parte și pe gaze, și pe electricitate, dar oricum trebuie să reușim să mobilizăm resurse și să investim resurse în eficiența energetică, în energie regenerabilă, în alternative de furnizare a energiei electrice ca, cel puțin peste 4-5 ani, țara asta să nu mai fie într-o situație atât de complicată din punct de vedere energetic”, a punctat Maia Sandu.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md