01:50:46 16.03.2025
Stiri

Maia Sandu: Angajament ferm pentru reforma justiției și integrarea europeană a Republicii Moldova

Actualitate 15.03.2025 18:08 Vizualizări597
Maia Sandu: Angajament ferm pentru reforma justiției și integrarea europeană a Republicii Moldova

Sperăm ca în primele șase luni ale acestui an să deschidem negocierile pe clustere concrete. Reforma justiției rămâne cea mai dificilă și importantă. Cred că reușim să depășim cele mai complicate elemente ale reformei, deoarece o mare parte dintre oamenii corupți din sistem au fost deja eliminați, a menționat șeful statului într-un interviu.

„Acum cred că ajungem la etapa la care masa critică a oamenilor din sistem este reprezentată de oameni corecți. Cred că vom începe să vedem rezultate mai multe și mai clare. Este important și pentru securitatea noastră, întrucât am observat cum Federația Rusă a exploatat vulnerabilitățile sistemului nostru judecătoresc și, în general, ale justiției. Este vorba de securitatea națională și, de asemenea, de dezvoltarea economică. Atât timp cât justiția nu este credibilă, investitorii nu doresc să aibă legături cu țara ta. Este vorba și despre încrederea oamenilor în stat. Cred că trecem de jumătatea acestei reforme și de acum încolo va fi mult mai ușor. Totuși, nu trebuie să ne relaxăm, trebuie să fim vigilenți și dorim rezultate. Aceasta este cel mai important”, a adăugat ea.

Referindu-se la recenta demisie a șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, președinta Maia Sandu a declarat că a discutat înainte ca aceasta să-și depună cererea. „I-am spus că instituția pe care o conduce reprezintă o vulnerabilitate pentru securitatea națională”, a punctat președinta. Reforma justiției este complexă, iar corupția și-a făcut rădăcini adânci în justiție timp de decenii. Pot spune că, în ultimele trei decenii, nu s-a realizat o reformă autentică. Au existat documente și discuții, dar nu o reformă serioasă care să curețe și să creeze un sistem independent și integru. Independența a fost asigurată, dar nu și integritatea. Un sistem corupt și independent nu servește la nimic. E un proces complicat, inclusiv curățarea procuraturii și transformarea acesteia într-o instituție curajoasă care să meargă împotriva marilor corupți și a corupției politice, fără frică de Federația Rusă”, a spus președintele.

Șeful statului susține că, oricât de complicat ar fi, avem nevoie de rezultate pentru că este vorba despre securitatea națională și integrarea europeană a statului, iar noi nu putem rata această integrare doar pentru că anumite lucruri sunt dificile. Cred că schimbările la Procuratura Anticorupție nu s-au realizat și acum e important ce se va întâmpla de acum încolo. Toată lumea din sistem trebuie să înțeleagă că așteptăm ca ei să fie corecți, să prioritizeze cauzele ce vizează securitatea și pacea statului și, bineînțeles, cazurile mari de corupție. Din păcate, avem multe cazuri de investigat și cel mai mare pericol provine de la cazurile mari de corupție și de securitate. Aici trebuie să vedem acțiuni ferme, legale și corecte din partea justiției”, a spus ea.

Maia Sandu a vorbit și despre importanța evaluării extraordinare a procurorilor, care a fost amânată. „Nu este un exercițiu plăcut, dar nu avem altă soluție. Dacă sistemul s-ar fi curățat prin organele sale, nu am fi ajuns aici. Este nevoie de o evaluare externă și doresc să văd finalizarea cât mai rapidă, să avem un sistem în care să avem încredere și să știm că nu mai sunt oameni care lucrează pentru interesele unor persoane ca Șor sau Plahotniuc. Vrem să vedem procurori care lucrează pentru Republica Moldova, care respectă legea și au curajul să gestioneze dosarele. Nu vrem amânări la nesfârșit sau tertipuri”, a conchis președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte