Mai mulți PRIMARI din R. Moldova au fost la Bruxelles și aflat din prima sursă AVANTAJELE aderării la UE: „Ne dorim ca R. Moldova să fie alături de noi în marea familie europeană, iar un pas vital în acest demers este referendumul din 20 octombrie”
Mai mulți primari din R. Moldova, membri ai Partidului Național Liberal Diaspora, au aflat la Bruxelles, în cadrul unei vizite de două zile, avantajele pe care le va avea republica noastră în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Aleșii locali au fost invitați la Bruxelles de către președintelui PNL Diaspora, europarlamentarul Bogdan Rares și secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu.
„La invitația europarlamentarul Bogdan Rareș, am fost timp de două zile la Bruxelles, alături de o delegație de aleși locali ai PNL în R. Moldova. În aceste două zile, am putut afla mai multe despre oportunitățile pe care Uniunea Europeană le oferă și despre avantajele pe care statele membre la au”, a scris Dupu într-o postare pe Facebook.
Potrivit secretarului de stat al DRRM, referendumul constituțional din 20 octombrie reprezintă un pas foarte important pentru cimentarea parcursului european al R. Moldova.
„R. Moldova se află în fața unui test important în acest weekend, iar mesajul pe care l-am dat alături de colegii europarlamentari a fost foarte clar: ne dorim ca R. Moldova să fie alături de noi în marea familie europeană. Un pas vital în acest demers este referendumul din 20 octombrie, când cetățenii din stânga Prutului trebuie să spună un „DA” hotărât integrării europene”, a punctat Adrian Dupu.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski