Mai mulți polițiști de frontieră ar fi DEMISIONAT după producerea atacului ARMAT de la AIC, susține un partid politic. Poliția de Frontieră face LUMINĂ: „Au fost șapte cereri, inclusiv din partea a patru persoane vizate în anchete de serviciu...”
Mai mulți angajați ai Poliției de Frontieră ar fi demisionat în ultimele zece zile, după atacul armat de la Aeroportul Internațional Chișinău, soldat cu uciderea a doi oameni. Aceștia ar fi nemulțumiți de felul în care este administrată această instituție și pentru că nu au fost demisii la vârf după atacul de la AIC, se arată într-un comunicat al Partidului Social Democrat European (PSDE) din R. Moldova. Poliția de Frontieră infirmă datele prezentate de formațiunea condusă de Ion Sula.
„Peste două zile se împlinesc două săptămâni de la tragicul atac de pe aeroportul din capitală. Doi oameni morți, nicio demisie, nicio claritate, niciun vinovat. Și în timp ce guvernarea încearcă cu tot dinadinsul să amortizeze, cel puțin la suprafață, efectele dezastruoase produse de acest caz, în interiorul structurilor de forță au loc mișcări tectonice serioase. Iar cea mai afectată instituție este, bineînțeles, Poliția de Frontieră”, susține formațiunea de opoziție.
Una dintre marile probleme ale acestei instituții extrem de importante, în contextul războiului convențional din Ucraina și al războiului hibrid dus de Rusia în R. Moldova, este lipsa acută de cadre profesioniste și pregătite.
CITIȚI și Decizii „dificile, dar absolut necesare”, după atacul armat de la aeroport, soldat cu doi morți: Anunțul premierului Recean
„Această problemă era gravă și până la producerea atacului armat, iar acum a devenit critică. În ultimele zece zile, din informațiile sigure pe care le deținem, mai mulți angajați ai Poliției de Frontieră și-au depus demisia, nemulțumiți de modul în care este administrată această instituție. Iar exodul de cadre riscă să ia proporții îngrijorătoare”, arată sursa citată.
De asemenea, formațiunea s-a referit la „haosul” de la AIC. „Între timp, situația de la aeroport degenerează în haos. Pe lângă faptul că, după atacul de acum două săptămâni, orice companie serioasă se va gândi de două ori dacă să opereze zboruri de la Chișinău, chiar și fluxul mic de curse creează probleme serioase. În ultimele zile, din cazul incapacității autorităților, oamenii stau în rând ore în șir pentru a urca în avion”.
În cele din urmă, PSDE solicită factorilor de decizie să facă public raportul cu privire la atacul de la AIC.
„Raportul promis de Guvern cu privire la atacul de la aeroport, care urma să fie prezentat vinerea trecută, încă nu a văzut lumina zilei. Autoritățile fie ascund ceva, fie nu sunt în stare să efectueze o anchetă care să răspundă la întrebările societății. Această debandadă trebuie oprită, iar fără demisii și instalarea în funcții a unor oameni responsabili și pregătiți, lucrurile nu se vor schimba. Dimpotrivă, situația se va agrava și mai mult”, conchide sursa citată.
Solicitată de Ziarul NAȚIONAL, purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi, suține că în intervalul 1 iulie 12 iulie au demisionat șapte angajați, iar 70 de persoane au depus dosare pentru a fi angajați.
„Din data de 1 iulie și până în prezent, șapte angajați ai Poliției de Frontieră au depus din proprie inițiativă cererea pentru demisie, motivele: patru dintre ei erau vizați în anchete de serviciu, unul cu dreptul la pensionare și doi cu scop de a emigra din țară. Totodată, în perioada vizată au fost depuse circa 70 de dosare pentru încadrare în serviciu la Poliția de Frontieră. Poliția de Frontieră intervine cu solicitarea de a nu implica instituția în jocurile politice și de a nu manipula opinia publică cu informații denaturate”, a punctat Raisa Novițchi.
Prim-ministrul Dorin Recean a anunțat astăzi că la Aeroportul Internațional Chișinău au fost luate deja măsuri de consolidare a securității, iar vineri, 14 iulie, urmează a fi luate „decizii dificile”.
„Vineri, la ora 15.00, vom avea o ședință cu toate instituțiile și acolo va trebui să luăm niște decizii chiar dacă dificile, dar absolut necesare”, a spus premierul în cadrul ședinței de Guvern, fără a oferi alte detalii.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania