Mai mulți figuranții în dosarul vânzării permiselor de conducere cu sume de până 1 000 de euro, plasați în arest pentru 30 de zile
Cinci persoane din cele șase reținute pe 29 noiembrie curent de către angajații Centrului Național Anticorupție la Bălți, în dosare de corupție privind eliberarea permiselor de conducere, au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată astăzi de Judecătoria Bălți.
Cea de-a șasea persoană, care ar colabora cu organele de anchetă, urmează să fie cercetată în stare de libertate.
Amintim că șase persoane au fost reținute la Bălți, în cadrul mai multor dosare pornite pe fapte de corupere activă, pasivă și trafic de influență. Este vorba despre un inspector principal al Secției de Înmatriculare și Calificare a Conducătorilor Auto din cadrul Agenției Servicii Publice (ASP), trei instructori auto și doi intermediari care sunt suspectați de organizarea unei scheme de corupție la eliberarea permiselor de conducere.
Aceștia ar fi acționat în comun pentru a aranja susținerea examenelor practice și teoretice pentru candidații la obținerea permiselor de conducere. În schimbul unor sume de bani, care variau între 450 de euro și 1 000 de euro, candidații primeau calificativul „admis” la probele organizate de Secția de Înmatriculare și Calificare a Conducătorilor Auto din Bălți.
În cadrul perchezițiilor efectuate la oficiile Secției de Înmatriculare și Calificare a Conducătorilor Auto din Bălți, precum și în automobilele și domiciliile bănuiților, au fost depistate și ridicate peste 71 de mii de euro, 357 de mii de lei, circa 2 000 de dolari, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă.
DECLARAȚIE // Danemarca, Finlanda, Estonia, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Suedia susțin R. Moldova în fața provocărilor energetice cauzate de Rusia
PROGNOZE // Consum de energie electrică mai mare cu 15% pe 9 ianuarie: Vremea caldă ne aduce mai multă energie regenerabilă
Românii, FĂRĂ VIZE în SUA: Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver