MAI are DOVEZI că ministrul Apărării Șoigu COORDONEAZĂ acțiunile „teroriștilor” din Ucraina
Ministerul Afacerilor Interne de la Kiev a intrat în posesia unor dovezi „indubitabile”, potrivit cărora ministrul Apărării din Federația Rusă, Serghei Șoigu, este implicat în transmiterea armelor pentru „teroriștii” care acționează în estul Ucrainei. Totodată, autoritățile de la Kiev au dovezi că ministrul rus coordonează aceste trupe de insurgenți.
Despre aceasta a anunțat consilierul ministrului de Interne al Ucrainei, Anton Gherașcenko, transmite unian.net.
„MAI a intrat în posesia unor dovezi indubitabile privind implicarea ministrului Șoigu în transmiterea armelor „Grad”, a tancurilor și a altor dispozitive de luptă pentru teroriștii din regiunile Luhansk și Donețk. Anterior, de coordonarea diferitor grupări se ocupau mai multe subdiviziuni, precum FSB sau cei din serviciile de spionaj ale Federației Ruse. Cu puțin timp în urmă s-a luat decizia ca anume Șoigu să coordoneze teroriștii și acțiunile lor”, a menționat sursa citată.
Gherașcenko a mai adăugat că, deocamdată, sunt verificate informațiile privind implicarea lui Șoigu în transmiterea dispozitivului de lansare a rachetelor „BUK” către „teroriști”. „MAI va face un demers către președintele Petro Poroșenko și va propune ca să fie introduse sancțiuni la adresa lui Șoigu, dar și a oamenilor de afaceri ruși care finanțează teroriștii”, a conchis sursa citată.
Ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, a anunţat marţi iniţierea unor proceduri judiciare împotriva ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu, şi a milionarului Konstantin Malofeev, pentru „formarea unor grupuri ilegale” care participă la conflictul din Ucraina
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"