06:18:06 23.11.2024
Stiri

Magistrați europeni, cu ochii pe justiția din R. Moldova: „Reformele în justiție nu au efectul necesar”

Social 29.08.2014 14:20 Vizualizări1584 Autor: Galina Munteanu
Magistrați europeni, cu ochii pe justiția din R. Moldova: „Reformele în justiție nu au efectul necesar”


O misiune de magistrați europeni va veni în R. Moldova pentru a monitoriza cum sunt implementate reformele în acest domeniu. Magistrații ar putea munci „cot la cot” timp de câțiva ani cu judecătorii moldoveni, pentru a-i ajuta pe ultimii să poată emite decizii de judecată echitabile.

Premierul Iurie Leancă a menționat, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune „Moldova 1”, că Guvernul de la Chișinău a solicitat o misiune de magistrați din statele UE și că are toată susținerea necesară în acest sens. Aceștia ar urma să interacționeze și monitorizeze cum are loc procesul de perfecționare a sistemului justiției din R. Moldova.

Iurie Leancă a spus că va discuta aceste chestiuni și cu miniștrii de Externe și secretarii de stat ai țărilor UE care vor avea duminică, 31 august, și luni, 1 septembrie, o reuniune la Chișinău.

Potrivit premierului, s-a recurs la această metodă, pentru că reformele din justiție nu au efectul efectul necesar.

„Vom face ceea ce au făcut alte țări, care au aderat sau sunt în proces de aderare la UE și care, urmare a coperării în acest domeniu, au demonstrat capacitatea de a depăși această problemă cronică - o justiție care nu este în serviciul omului, o justiție în care încrederea este foarte mică”, a menționat Iurie Leancă.

Potrivit premierului, magistrații din UE nu se vor afla aici doar pentru câteva zile sau săptămâni, dar vor lucra o perioadă îndelungată, poate chiar câțiva ani, cot la cot cu magistrații din R. Moldova. „Aceștia vor sta și vor interacționa, bineînțeles fără a-și asuma dreptul de a emite decizii. Dar o conlucrare, o interacțiune cu judecătorii, cu procurorii de la noi este absolut necesară”, a mai spus Iurie Leancă.

„Nu este o solutie de disperare, este doar o exprimare a faptului că sunt motivat să transform R. Moldova într-o țară normală. Atunci când prin decizii de judecată se afectează interesele a zeci de mii de concetățeni, când se pun în pericol instituțiile statului, când criminalii, ba judecați pentru 20 de ani și după asta, printr-o rejudecare, se dă doar șapte luni etc…, nu știu dacă cineva vrea să mai tolereze o astfel de situație în țară”, a spus Iurie Leancă în cadrul aceleiași emisiuni.

Potrivit lui Iurie Leancă, în sistemul judecătoresc și în procuratură sunt şi angajaţi oneşti, care vor să schimbe sistemul, însă ei sunt nedrepățiți și nu sunt susținuți în deplină măsură.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md