MAEIE îi solicită Ambasadorului rus de la Chișinău să NU participe la evenimente organizate de către structurile de la Tiraspol: „Să dezmintă public informațiile eronate și tendențioase”


Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) reiterează solicitarea autorităților de la Chișinău adresată diplomaților străini acreditați în Republica Moldova privind abținerea de la participarea în cadrul activităților organizate de către structurile neconstituționale de la Tiraspol și care sunt utilizate „în scopuri de propagandă și speculații politice a acestei regiuni a Republicii Moldova”.
Declarația vine la câteva zile după ce Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov, a participat la colegiul aşa-numitului minister de externe de la Tiraspol. Evenimentul a avut loc în regim on-line, iar în discursul său Ambasadorul rus a vorbit despre rolul decisiv al misiunii de pacificare conduse de Rusia în regiunea separatistă transnistreană pentru menţinerea păcii pe Nistru, „ceea ce ne permite să ducem negocieri cu participarea OSCE, Ucraina, a observatorilor din partea SUA şi UE”.
CITIȚI și Ambasadorul Federației Ruse a participat DESCHIS la colegiul așa-zisului minister de externe de la Tiraspol, în care s-a discutat despre „independența” Transnistriei. MAEIE și premierul Ciocoi au luat apă în gură
„Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene solicită misiunilor diplomatice să fie informat în timp util concomitent cu Biroul politici de reintegrare despre contactele avute și conținutul discuțiilor purtate, precum și să dezmintă public informațiile eronate și tendențioase care ar putea conține declarațiile și comunicatele de presă emise de către structurile neconstituționale de la Tiraspol.
Guvernul Republicii Moldova pledează în continuare pentru eforturile consolidate în vederea atingerii unei soluții politice cuprinzătoare şi durabile pentru problema transnistreană în baza respectării suveranității, integrității teritoriale în limita frontierelor recunoscute internațional ale Republicii Moldova, cu acordarea unui statut special regiunii transnistrene”, cităm din comunicatul MAEIE.











































































