22:43:49 22.11.2024
Stiri

MAEIE: Acordul de Liber Schimb cu UE nu va afecta relația cu Federația Rusă

Politică 01.08.2013 14:56 Vizualizări1644 Autor: Ziarul National


MAEIE: Acordul de Liber Schimb cu UE nu va afecta relația cu Federația Rusă
Acordul de Liber Schimb cu UE nu va afecta relațiile economice ale R. Moldova cu Federația Rusă sau alți parteneri comerciali ai R. Moldova.

Declarația îi aparține ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, și a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă. Oficialul susține că R. Moldova va deveni un partener și mai atractiv după ce acest acord va fi pus în practică.

„I-am explicat omologului meu rus, Serghei Lavrov, parametrii Acordului de Comerț Liber pe care l-am finalizat în ceea ce privește negocierea prevederilor cu Uniunea Europeană și etapele de intrare în vigoare a acestui acord. Acesta nu prezintă niciun pericol în ceea ce privește prespectiva relațiilor comercial-economice între R. Moldova și Federația Rusă sau cu alți parteneri comericali pe care îi are țara noastră”, a menționat Gherman.

Potrivit ministrului, din contra, de îndată ce prevederile acordului în cauză vor fi implementate de către R. Moldova, țara noastră va deveni un partener și mai atractiv pentru toți partenerii noștri comerciali.

„R. Moldova face parte din Acordul de Comerț Liber cu CSI și prevederile zonei de liber schimb cu Uniunea Europeană nu intră în contradicție cu calitatea noastră ca membru al acestui Acord. În același timp, este de menționat că R. Moldova nu poate face parte din așa-numita Uniune Vamală a CSI din care face parte Rusia-Kazahstan-Belarus din cauza politicilor tarifare diferite”, a spus ministrul de Externe.

Întrebată dacă ar fi sesizat elemente de şantaj în discuţiile cu Serghei Lavrov,  şeful diplomaţiei ruse,  Natalia Gherman a răspuns negativ.

„Nu am sesizat niciun element la care vă referiți. Din contra, am sesizat un interes foarte mare din partea colegului meu rus și dorința de a continua acest dialog în forma unor consultări bilateriale sectoriale, ceee ce a fost acceptat. Mai mult angajament din partea noastră ar însemna mai multă claritate în ceea ce privește perspectivele dialogului nostru bilateral cu Federația Rusă”, a mai spus Gherman.

Amintim că ministrul de Externe al R. Moldova, Natalia Gherman, a avut săptămâna trecută o întrevedere la Moscova cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

Până la finele anului curent, Serghei Lavrov urmează să întreprindă o vizită la Chișinău. Pe 5 septembrie, însă, țara noastră va fi vizitată de către miniștrii de Extrene din Belgia, Olanda și Luxemburg.

Galina Munteanu
Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md