MAE a emis o alertă de călătorie în Austria: Ploi torențiale mai puternice de patru ori decât cele căzute în R. Moldova
Ambasada Republicii Moldova în Republica Austria informează cetățenii Republicii Moldova care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Austria că în acest stat sunt anunțate condiții meteorologice severe pentru perioada următoare.
Mai exact, în Austria sunt așteptate precipitații abundente sub formă de ploi torențiale, cu cantități de apă între 200 și 300 l/mp, însoțite de vânt puternic, adică de până la patru ori mai puternice decât cele căzute în weekendul trecut în R. Moldova.
,,Autoritățile austriece au emis avertizări meteorologice cod portocaliu pentru ploi abundente, valabile în următoarele zone: Austria Inferioară, Austria Superioară, Viena, Salzburg, nordul landului Burgenland, nordul landului Styria și nord-estul landului Tirol, până la data de 17 septembrie.
Precipitațiile semnificative ar putea cauza inundații și alunecări de teren, care la rândul lor ar putea duce la întârzieri sau anulări ale zborurilor pe aeroporturile afectate; blocarea liniilor de cale ferată; afectarea rețelelor de utilități publice", informează Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.
În acest context, Ambasada R. Moldova la Viena vă recomandă să urmăriți în mod constant sursele de informare locale pentru actualizări meteorologice și avertizări; să luați în considerare posibilele întârzieri și perturbări în transportul rutier, feroviar și aerian; să fiți pregătiți pentru eventualele întreruperi ale lanțului de aprovizionare; să vă asigurați că dispozitivele alimentate cu baterii sunt încărcate în eventualitatea unor întreruperi prelungite de energie electrică.
În cazul în care vă confruntați cu o situație de criză, contactați:
Ambasada Republicii Moldova în Republica Austria:
Telefon: +43 196 110 30
Telefon de urgență: +43 660 961 91 82
Serviciile de urgență din Republica Austria:
Pompieri: 122
Poliție: 133
Servicii gaz: 128
Salvare montană: 140
Medic de urgență: 141
Ambulanță: 144
Maia Sandu le cere ambasadorilor să contribuie la atragerea investițiilor strategice în sectoare de producere, agricultură, energie verde și tehnologiile informaționale: ,,Aderarea la UE, prioritatea primordială a politicii externe"
Cea mai bună soluție pentru CRIZA ENERGETICĂ. Panourile solare pentru balcoane, tot mai populare. Cu cât reduc factura la energie
Venea din Slovacia și a vrut să intre în R. Moldova cu o armă nedeclarată, dar i-a fost confiscată la vamă