Lucia S., interpreta care a cucerit juriul la Eurovision: „Am visat PIESA”
Apreciere // Deși a început să cânte încă în copilărie, vocea ei a fost auzită în toată țara abia în acest an. Lucia Simion, alias Lucia S., a cucerit juriul și publicul cu piesa „Frozen” și s-a clasat pe locul III în finala Eurovision
Numele Luciei Simion nu a fost cunoscut publicului larg până la participarea acesteia la concursul național Eurovision. Despre ea, presa a scris că a venit dintr-o umbră totală și a obținut o victorie frumoasă, chiar dacă nu merge ea la Copenhaga. În prima semifinală, toți membrii juriului i-au acordat 12 puncte, nota maximă, iar în finală s-a clasat pe locul III, după Boris Covali și Cristina Scarlat. Piesa „Frozen” răsună acum la toate posturile de radio din țară, iar pe internet a adunat câteva zeci de mii de vizualizări.
La început a cântat, apoi a vorbit
Lucia s-a născut în Chișinău într-o familie de muzicieni, tatăl ei este chitarist, iar mama solistă. Primul ei cuvânt a fost o, de fapt, o intonare a unei melodii. Râde și spune că mai întâi a cântat, iar după asta a început a învăța să vorbească. Când era mică, părinții au dat-o la o școală de muzică, dar Lucia a abandonat-o. „Mă plictiseam și mi se părea că pierd timpul. Nu îmi plăceau lecțiile de solfegiu sau cum ne puneau la cor să cântăm pe voci. Eu voiam să cânt ceva modern, gen Mariah Carey sau Whitney Houston. Am frecventat numai doi ani. După asta însă, am luat ore particulare pentru a studia muzică”, povestește Lucia. Acum însă învață Culturologia la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. A început a cânta la nunți de la 14 ani, alături de părinții ei, care aveau o formație pentru ceremonii.
Nu îi place să participe la concursuri
Pe lângă nunți, cânta într-un restaurant din capitală. Avea un repertoriu și spune că deținea libertatea de a alege ce să interpreteze. După restaurant, a urmat croaziera. A călătorit pe Marea Mediteraneană, dar o răceală puternică a adus-o înapoi acasă. La Chișinău, Lucia Simion s-a căsătorit, iar un an mai târziu s-a născut băiețelul ei, Renat. „Am participat la concursul Plai Natal și am locul III. Trebuia să merg în Ucraina, dar atunci se născuse copilul. Nu îmi place să particip la concursuri. Sunt om și am nevoie de bani, iar concursurile nu aduceau niciun venit”, povestește Lucia.
Conduce un ansamblu care cântă la nunți
Și-a făcut propriul ei proiect – o trupă care cântă pe la diferite evenimente și i-a dat același nume sugestiv: Lucia’s Show (Show-ul Luciei). Mai bine de cinci ani, din ansamblul ei fac parte dansatori, vocaliști, instrumentiști ș.a. „Am vrut să aduc o nouă viziune în acest domeniu: muzică de calitate, cu un mesaj concret, o prestație scenică profesionistă, seriozitate, dar și modestie”, a explicat cântăreața. Anul trecut însă, a încercat să se afirme și în altă zonă și și-a lansat o melodie și un videoclip. Piesa a fost o pregătire pentru participarea ei la Eurovision, ca publicul să o cunoască. Pentru concurs a început să se pregătească din luna noiembrie 2013. „Piesa „Frozen” nu a fost una accidentală. Eu am visat-o. M-am trezit la miezul nopții și am spus „asta este!”. Am visat și show-ul, prestația mea scenică, totul. „Frozen” a fost un semn de Sus, iar dacă era să câștige Eurovisionul, cred că îi cucerea și pe europeni”, mărturisește Lucia.
Dormea câte 2 ore pe noapte
„La Eurovision am muncit foarte mult. Eu am alergat cu costumele pentru dansatori, să pregătesc proiectul pentru LED-uri, să caut echipamentele care fac efectele speciale. Am fugit să caut dansatori, dormeam numai câte două ore pe noapte”, își amintește Lucia. Efortul însă a meritat. „M-am simțit minunat pe scenă. Eram încrezută, toată lumea a fost receptivă, fiecare își făcea munca, era un dialog între noi. Când am văzut că fiecare membru al juriului îmi acordă câte 12 puncte, am spus gata, acesta este Eurovisionul meu! Nu știam cine sunt membrii, dar când am văzut că m-au apreciat oameni ca Nelly Ciobanu și Alex Calancea, am fost cucerită”, spune cântăreața. „Mai mare fericire nu poate să existe”, concluzionează Lucia.
Nu renunță la cântatul la nunți
După participarea la Eurovision, viața Luciei s-a schimbat, recunoaște ea. „Am cunoscut mai multă lume, pentru că eu nu știam pe nimeni. Am primit propuneri foarte interesante. A fost o experiență nouă, acum învăț lucruri noi, de exemplu cât de mult te îngrașă ecranul televizorului”, râde Lucia. Soțul ei este mâna ei dreaptă. El o ajută în proiectul Lucia’s Show și în tot ce pune la cale soția lui. Iar Lucia are planuri cu adevărat mari: vrea să mai înregistreze două piese: una în engleză și alta în română. Până una-alta, nu renunță nici la activitatea care o susține financiar: începe curând sezonul nunților, iar Lucia spune că va încerca să îmbine și munca la ceremonii cu noua ei viață de vedetă în ascensiune.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani