Lovitură de proporții pentru Moscova. Războiul pornit de Putin provoacă Rusiei o gaura de 150 de miliarde de dolari în 2023, iar acesta este doar începutul
După invazia Rusiei din Ucraina începută în 24 februarie 2022, întreaga lume occidentală a impus mai multe pachete de sancțiuni împotriva Rusiei, pentru a-i diminua capacitatea de război. Acum Vladimir Putin își dă cu pumnii în cap după ce a pierdut piața europeană de energie și după ce Moscova a primit o lovitură colosală, o gaură de 150 de miliarde de dolari provocată de scăderea masivă a livrărilor Rusiei către UE, o putere economică mondială.
Cooperarea economică a Rusiei cu țările asiatice și africane a continuat să crească, în timp ce comerțul cu Uniunea Europeană a scăzut drastic, potrivit celui mai recent raport al Serviciului Vamal Federal (FCS) de la Moscova.
Astfel, ultimele date publicate la Moscova arată că exporturile Rusiei spre țările din Uniunea Europeană în primele 9 luni din 2023 au fost de 65,3 miliarde de dolari, înregistrând o scădere de 70% față de valoarea de 216,7,3 miliarde de dolari din aceeași perioadă din 2022, potrivit Big News Network.
În ansamblu, comerțul exterior rusesc s-a ridicat la 530,2 miliarde de dolari în primele nouă luni ale anului 2023, în scădere cu 16% față de un an mai devreme.
Datele FCS au arătat că exporturile au scăzut cu aproape 30%, la 317 miliarde dolari, în timp ce importurile au crescut cu 18%, până la 213,3 miliarde dolari. Excedentul balanței comerciale s-a ridicat la 103,6 miliarde de dolari, potrivit raportului.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”