Lotul de vaccin antigripal achiziționat de stat, pe cale de a fi epuizat
Peste 97% din totalul celor 200 de mii de doze de vaccin antigripal, cumpărate de Ministerul Sănătății în toamna curentă, au fost deja administrate în instituțiile medico-sanitare publice din republică, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).
Potrivit ANSP, seroprotecția se obține, în general, la două - trei săptămâni după vaccinare, iar durata imunității post-vaccinale variază între 6 și 12 luni.
Pe parcursul săptămânii trecute, în R. Moldova a fost înregistrat un singur caz de gripă sezonieră, de tip B, la o femeie în vârstă de 33 de ani din raionul Criuleni. Persoana nu a fost vaccinată împotriva gripei.
Totodată, în aceeași perioadă, au fost înregistrate 4 889 de cazuri de infecții respiratorii, majoritatea fiind la copii - circa 60%, în creștere cu 1% față de săptămâna precedentă și o descreștere cu 24,1% în comparație cu perioada similară a sezonului precedent.
ANSP raportează și 30 de cazuri de COVID-19, inclusiv șase în regiunea transnistreană, în creștere cu 3,5% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost notate șase cazuri de COVID-19.
Specialiștii ANSP recomandă vaccinarea concomitentă împotriva gripei sezoniere și a infecției cauzate de virusul SARS-CoV-2, precum și respectarea măsurilor de igienă personală (spălarea mâinilor cu apă și săpun, utilizarea batistelor pentru strănut sau tuse), dar și menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate.
„Aceste măsuri, combinate cu vaccinarea, oferă cea mai bună protecție împotriva gripei și a altor infecții respiratorii”, arată ANSP.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski