Lot de mărfuri, introdus ilegal din Ucraina în R. Moldova: Șoferul a rămas fără contrabandă și riscă să fie pedepsit
Polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord au depistat noaptea trecută un lot de mărfuri de larg consum, care era transportat fără acte de proveniență și a fost introdus ilegal din Ucraina în R. Moldova.
Potrivit Poliției de Frontieră, cazul a fost consemnat în apropiere de punctul Briceni - Rossoșanî, pe direcția intrare în R. Moldova.
După efectuarea controlului vamal, patrula Poliției de Frontieră a oprit în trafic un microbuz, înmatriculat în Republica Moldova. La volanul acestuia a fost legitimat un cetățean moldovean în vârstă de 64 de ani. În cadrul verificării actelor pentru mijlocul de transport, dar și ale cabinei, polițiștii de frontieră au depistate mai multe mărfuri de larg consum.
Conducătorul auto nu a putut prezenta documentele de însoțire pentru marfă, declarând că transportă doar lucruri personale.
Marfa a fost ridicată și plasată în camera de păstrare a corpurilor delicte, până la finalizarea cercetărilor, iar cazul este documentat în continuare.
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România