Logica lui Dodon: Să ne ÎNCHINĂM la ruși, dar să cerem GRANTURI, nu credite, de la americani și UE. Socialistul spune că Maia Sandu e VINOVATĂ pentru că RUȘII au interzis din senin exporturile de fructe din raioanele din dreapta Nistrului
Socialistul Igor Dodon consideră că președinta Maia Sandu s-ar face vinovată de faptul că rușii, din senin și fără a prezenta probe, au interzis exporturile de fructe din dreapta Nistrului, nu și din Transnistria, așa cum au mai făcut-o și anterior, inclusiv pe vremea comuniștilor. Aflat în arest la domiciliu de aproape patru luni, socialistul a făcut niște calcule, care ar demonstra că exporturile de produse vegetale în Rusia afectează investiții de minimum 3 miliarde de dolari și ar lăsa fără venituri 160 de mii de angajați din R. Moldova.
„Interdicția Federației Ruse a importului de produse vegetale din R. Moldova va avea consecințe drastice asupra economiei R. Moldova, consecințe care din iresponsabilitate încă nu au fost evaluate și apreciate de autoritățile iresponsabile din Moldova. Mă voi opri doar la exportul de fructe și produse de fructe, care în proporție de aproape 70% sunt realizate pe piața Rusiei. Aici trebuie să remarcăm un element important, exportul real de fructe în Federația Rusă este de aproape două ori mai mare decât cel oficial declarat de autoritățile R. Moldova - exportul real de mere în 2021 a fost de 151 de milioane de dolari, față de 85 de milioane declarate de statistica moldovenească”, spune Dodon într-o postare pe Facebook.
Totodată pentru păstrarea fructelor și legumelor, în R. Moldova au fost contruite în ultimii ani cu suportul Uniunii Europene peste 700 de frigidere cu un cost de 2-5 milioane de dolari pentru fiecare frigider. „Astfel, investițiile minime în frigidere se ridică la circa 1,5-1,8 miliarde de dolari. Deci, sistarea exporturilor spre Federația Rusă a produselor vegetale, doar pe segmentul fructelor și produselor din fructe, lovește în investiții de minimum 3 miliarde de dolari și aici fără a lua în calcul liniile de ambalare și uscare a fructelor”, a calculat Dodon.
Ca de fiecare dată, Dodon i-a luat apărarea Federației Ruse și spune că Maia Sandu ar fi de vină. „Concluzia finala este următoarea - încăpățânarea, aroganta și neprofesionalismul guvernării nu numai că va lasă R. Moldova fără căldura la iarnă, dar va duce la falimentarea în lanț a unui întreg segment al sectorului agroindustrial al republicii și va lasă fără loc de munca peste 160 de mii de oameni. Dacă partenerii occidentali sau frustrările personale nu permit Maiei Sandu să meargă la negocieri cu Federația Rusă, atunci îi recomandăm să solicite de urgentă de la europeni și americani suport financiar sub forma de granturi, nu credite pe care trebuie să le întoarcă copiii și nepoții noștri, pentru a compensa pierderile enorme ale agenților economici și cetățenilor”, a conchis Dodon, cel care intenționa să ia de la ruși un împrumut de jumătate de miliard de dolari în condiții extrem de dubioase. Ulterior, acordul de împrumut de 200 de milioane de dolari a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională a R. Moldova.
Amintim că Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) a interzis importul temporar de produse vegetale din R. Moldova, invocând faptul că starea fitosanitară a fructelor și legumelor autohtone nu corespunde reglementărilor, fiind depistați cinci dăunători de carantină în loturile importate. Embargoul a fost impus pentru mai multe regiuni ale R. Moldova, cu excepția raioanelor din stânga Nistrului.
„Am fost informați că au fost identificate brusc în legumele și fructele din R. Moldova insecte dăunătoare de către instituția abilitată din Rusia și este o inderdicție de import din R. Moldova al fructelor și legumelor. Cum e posibil ca fructele și legumele din raionul Criuleni să aibă insecte, iar cele din raionul Dubăsari să fie fără probleme (raioane vecine - n.r.)?”, a întrebat anterior prim-ministra Natalia Gavrilița.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani