LOC, declarație tranșantă cu privire la votul de duminică: „Nu vom susține un președinte care, având și rol de comandant suprem al Armatei, poate deveni pericol de război pentru R. Moldova. Salvăm R. Moldova! Votăm pe 3 noiembrie pentru Maia Sandu!”
Liga Orașelor și Comunelor (LOC) își îndeamnă membrii și simpatizanții să voteze, pe 3 noiembrie curent, candidatura Maiei Sandu la funcția de președinte.
Unul dintre liderii LOC, Alexandru Bujorean, primar de Leova, a declarat astăzi, într-un briefing de presă, că Liga nu va susține în turul doi al alegerilor prezidențiale „un candidat care se declară proeuropean, dar care nu a luat buletinul de vot pentru referendumul” de integrare europeană și care „e susținut de marionetele Moscovei în republica noastră”.
CITIȚI și DECLARAȚIE // Blocul „Împreună” le solicită cetățenilor să iasă masiv la urne pe 3 noiembrie: „Votați împotriva cumpărării voturilor, crimei organizate, ÎMPOTRIVA lui Ilan Șor, Igor Dodon, Veaceslav Platon și a candidatului lor, Alexandru Stoianoglo”
„Nu vom vota și nu vom susține un om care consideră că o armată întreagă de activiști și agenți de influență străină sunt plătiți cu bani de la Kremlin, pentru ca el să devină un președinte independent, ce va continua drumul nostru european. Și nu vom susține un președinte care, având și rol de comandant suprem al Armatei, poate deveni pentru republica noastră un factor de insecuritate și chiar pericol de război.
Stimați prieteni! Mă adresez către toți membrii, simpatizanții și susținătorii noștri! Fac apel către toți primarii și colegii din administrația publică locală! Divergențele și diferențele le vom discuta după. Dar când țara arde, noi avem obligația morală să o salvăm. Salvăm R. Moldova! Votăm pe 3 noiembrie pentru Maia Sandu!”, a îndemnat Alexandru Bujorean.
Vedeți mai jos întreaga declarație a Ligii Orașelor și Comunelor cu privire la turul doi al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie:
Stimați concetățeni!
Republica Moldova se află din nou la una din cele mai responsabile și periculoase cotituri din istoria sa.
Primul tur al alegerilor prezidențiale și rezultatul referendumului constituțional din 20 octombrie, au generat în spațiul public o puternică stare de dezamăgire și neputință.
Realitatea dură a căzut peste peste capul întregii societăți și implicit peste guvernarea care se face direct responsabilă de aceste rezultate.
Corupția politică, influențarea votului și imixtiunea forțelor externe, a mers mână în mână cu infantilismul și incompetența unor exponenți ai puterii centrale.
Guvernarea și serviciile speciale s-au dovedit a fi incapabile să lupte cu gruparea politico-criminală a lui Șor, procurorii și judecătorii corupți au fost complici la fraudarea votului cetățenesc iar partidul de guvernământ, prin atitudinea sa arogantă față de toți cei care sunt altfel de proeuropeni, a fost taxat printr-un vot masiv de protest.
În toată această situație, perdantă rămâne a fi doar Republica Moldova și poporul acesteia, a cărui viitor luminos și prosper, este pus în pericol de incertitudinea turului 2 al alegerilor prezidențiale.
Blocul Împreună și, implicit, Liga Orașelor și Comunelor, a transmis toate aceste îngrijorări și recomandări de remediere a situației create către dna președintă, Maia Sandu.
În mesajele noastre, am subliniat principial mai mulți factori care au adus la situația creată, inclusiv ineficiența anumitor miniștri și conducători de instituții, precum și presiunile la care sunt supuși exponenții administrației publice locale, în primul rând primarii, din partea Autorității Naționale de Integritate și altor instituții abilitate cu funcții de control.
Câteva zile în urmă, au fost anunțate remanieri guvernamentale până la sfârșit de an iar, la data de 29 octombrie, într-un mesaj video, dna Sandu a anunțat despre elaborarea unui proiect de lege care ar face imposibilă sancționarea abuzivă și disproporționată a primarilor.
Chiar dacă această comunicare ar fi fost extrem de necesară cu mult înaintea primului tur, eu și colegii mei din LOC considerăm că guvernarea și-a tras concluziile și a evaluat efectele propriei atitudini față de anumite procese din țara noastră, iar Președinția și-a revăzut rolul de arbitru independent și garant al respectării legii.
Desigur că sunt încă multe de făcut, iar ce este absolut necesar de realizat în termeni proximi, până la alegerile parlamentare, a fost expus în declarația Blocului Împreună din 30 octombrie:
·Revizuirea reformei justiției și urmăririi penale;
·Măsuri de protecție a cetățenilor Republicii Moldova de birocrație și corupție;
·Politici economice și fiscale pozitive care vor proteja interesele oamenilor simpli și a cetățenilor din diasporă prin:
1. introducerea moratoriului la controlul fiscal și de stat a micului business;
2. o nouă politică fiscală pentru afacerile mici, similară regimului fiscal din România;
3. anularea restricțiilor la achiziția bunurilor imobile/mobile din cauza cerințelor excesive cu privire la proveniența banilor;
4. o nouă lege a diasporei care va garanta protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor din străinătate, va facilita prin stimulente fiscale revenirea cetățenilor acasă și va proteja investițiile diasporei în economia Republicii Moldova;
5. Un dialog sincer cu agricultorii aflați în dificultate și adoptarea unor măsuri de susținere similare celor din statele Uniunii Europene.
De acum încolo, tot ce reprezintă forța și potențialul uman, capabil și dornic de a lupta pentru integrarea republicii noastre în Uniunea Europeană, trebuie să acționeze coordonat și eficient, pe principii de parteneriat și nediscriminare politică.
Pentru că obiectivul final, în special după alegerile parlamentare, poate fi atins doar prin eforturi comune și doar ÎMPREUNĂ.
În aceste condiții, Liga Orașelor și Comunelor, în conformitate cu decizia Biroului Executiv Central al partidului, anunță că în turul 2 al alegerilor nu va susține un candidat care se declară proeuropean, dar care nu a luat buletinul de vot pentru referendum, nu va chema membrii și susținătorii săi să susțină un candidat declarat susținător al integrării europene, dar care e susținut de marionetele Moscovei în republica noastră. Nu vom vota și nu vom susține un om care consideră că o armată întreagă de activiști și agenți de influență străină sunt plătiți cu bani de la Kremlin, pentru ca el să devină un Președinte independent, ce va continua drumul nostru european.
Și în final, nu vom susține un președinte care, având și rol de comandant suprem al Armatei, poate deveni pentru republica noastră un factor de insecuritate și chiar pericol de război.
Stimați prieteni!
Mă adresez către toți membrii, simpatizanții și susținătorii noștri!
Fac apel către toți primarii și colegii din administrația publică locală!
Divergențele și diferențele le vom discuta după.
Dar când țara arde, noi avem obligația morală să o salvăm.
Salvăm R. Moldova! Votăm pe 3 noiembrie pentru Maia Sandu!
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"