VIDEO // Guvernul Sandu a fost DEMIS cu 63 de voturi. „Vă temeți de o justiție adevărată”
Guvernul Sandu a fost demis astăzi cu 63 de voturi ale democraților și socialiștilor. Maia Sandu a acuzat deputații PSRM și PD că, prin acest vot, au demonstrat că „se tem de o justiție adevărată”.
UPDATE // Socialista Zinaida Greceanîi a ținut s-o întrebe pe Maia Sandu, înainte de a cere votul deputaților: „Dar cine oare a declanșat această criză?”.
UPDATE // În ultimul său cuvânt înaintea votării moțiunii de cenzură, premierul Maia Sandu a declarat că a înțeles din discuțiile de astăzi din Parlament că cei care vor vota moțiunea „se tem de o justiție adevărată”.
„Astăzi nu trădați numai un Guvern, ci și speranța oamenilor că se va face dreptate”, a spus Maia Sandu, acuzându-i pe democrați și socialiștii că vor să continue schemele de corupție și să nu le dea nimeni peste mână.
„Când ați auzit de un procuror independent, ați început să vă zvârcoliți”, a afirmat Sandu.
Discursul Prim-ministrului înainte de votul pentru moțiunea de cenzură:
Din discursurile dvs. am înțeles ca sunteți împotriva justiției. Am înțeles că sunteți împotriva oamenilor acestei țări pentru că ați uitat că trebuie să slujiți poporul. Și nici măcar nu aveți curajul să vă asumați această răspundere și acest vot. Sunteți atât de lași, încât nu puteți să spuneți pe față că votați împotriva guvernului pentru că vă este frică de justiție adevărată.
Astăzi nu ați trădat doar un Guvern care apără interesele oamenilor. Ați trădat fiecare cetățean care își punea speranțele că în curând se va face dreptate și se va trăi mai bine. Prea mulți dintre voi au trădat acest popor de multe ori – când sărăceați țara prin scheme, când l-ați susținut orbește pe Plahotniuc, când ne-ați alungat rudele și prietenii în afara țării, când v-ați supus justiția și instituțiile pentru a vă acoperi abuzurile. Sau când ați închis ochii și ați permis ca aceste lucruri să se întâmple.
Știu că printre voi sunt și câțiva oameni care pun preț pe onestitate și cu care am colaborat bine. Vă cunosc personal și cred că nu sunteți de acord cu ce se întâmplă astăzi. Din păcate, nu a fost suficient pentru a-i putea opri pe cei care s-au speriat că vor răspunde pentru ilegalități. Pe cei care s-au speriat de un Guvern care a pus dreptatea, onestitatea și nevoile oamenilor în capul mesei.
Vouă, celor speriați, mă adresez. Nu v-ați săturat de furat? Nu ați obosit de scheme? Nu vă trag la pământ șmecheriile și trădările? Vă vedem. Toți oamenii vă văd.
V-a speriat gândul că, de acum încolo, veți pierde controlul asupra justiției. Nu vă place justiția liberă. Preferați averile mari, mașinile scumpe și jocurile murdare pe seama oamenilor, dar nu sunteți pregătiți să plătiți pentru asta. Însă acest popor iubește libertatea. Acest popor l-a fugărit pe Plahotniuc din țară. Acest popor va fugări orice impostor care le calcă în picioare demnitatea și libertatea.
Înțeleg. V-ați speriat.
Când Guvernul a oprit schemele de corupție din care vă hrăneați ilegal ani la rând, v-ați speriat. Când Guvernul a pus punct licitațiilor dubioase din care extrăgeați venituri grase, necuvenite, v-ați speriat. Când Guvernul a început să facă regulă în vamă, v-ați speriat. Când Guvernul s-a angajat să găsească un Procuror General care să bage hoții la închisoare în loc sa execute comenzi politice, v-ați speriat atât de tare, încât vreți să dați jos Guvernul.
Ați uitat însă un lucru important – puterea acestui Guvern este în oameni. Acești oameni au dat jos o dictatură. Ei vor da jos pe oricine le încalcă voința.
Voi, cei care v-ați speriat atât de tare, nu faceți înțelegeri pentru a proteja interesul cetățenilor. Voi faceți înțelegeri pentru a vă proteja pe voi. O să ziceți că și noi am făcut înțelegere? Da. Am făcut. Pentru a scăpa țara de ciumă. Știam ce facem. Nu eram naivi. Știam că intrăm într-o guvernare extrem de complicată. Știam că unii dintre voi au fost complicii lui Plahotniuc. Știam că riscăm să ne compromitem imaginea.
Însă noi nu facem politică pentru imagine – Plahotniuc trebuia oprit înainte ca să transforme țara într-o moșie personală, de care poate dispune cum vrea. Și l-am oprit. Noi am făcut coaliție ca să salvăm oamenii de teroare și să prevenim o dictatură. Voi vreți să vă salvați interesele personale. Noi am creat o majoritate parlamentară pentru a salva oamenii de sărăcie. Voi vreți să vă salvați averile și palatele.
Da, cred că se află aici și din cei care nu vor să intre în jocuri murdare, care își doresc să avem instituții funcționale, care apreciază eforturile noastre de a curăța justiția. Îmi pare rău că vă lăsați folosiți, că nu puteți opune rezistență celor speriați de intenția Guvernului de a construi o justiție adevărată.
Astăzi, cei speriați sunt mai mulți. Nu cred că ei au mustrări de conștiință. Ei iau în derâdere moralitatea, onestitatea. Caută mereu să deturneze procesele democratice, să joace prin șmecherii, să facă înțelegeri pe la spate. Și când au văzut că noi nu mergem la șarlatanii, că nu ne pot corupe, că noi nu ne vindem, că nu putem fi luați cu interese personale, s-au sfătuit cum să scape de noi.
Ați decis să scăpați de noi când am adus bani în țară, am deschis ușa capitalelor europene pentru Moldova, am pornit schimbarea din temelie a țării. Ați decis să scăpați de noi când am oprit furturile din banul public. Dar cel mai grav, v-ați sfătuit să scăpați de noi când am început să facem viața mai bună pentru oameni - să distribuim bani din buget pentru a-i ajuta pe cei mai nevoiași, să mărim asistența socială, să creștem salariile oamenilor.
Unde s-au mai văzut democrați care să voteze împotriva democrației și socialiști care să voteze împotriva ajutorului social?
Nu v-ați hotărât să scăpați de noi ca să faceți un bine țării și oamenilor. Voi vreți să continuați schemele nestingherit, iar noi vă punem piedici. Voi vreți să trăiți în lux pe spatele cetățenilor, iar noi închidem robinetul prin care furați cu nemiluita. Pentru că vreți să nu vă dea nimeni peste mână când furați.
Când ați auzit că va veni un procuror liber, ați început să vă zvârcoliți. V-ați arătat adevărata față. Pentru că fără un procuror independent, sperați să puteți fura iar și iar. Sperați să puteți trăda de câte ori aveți nevoie.
Noi știam ce apucături aveți. Dar am mers înainte pentru că misiunea noastră era să construim justiție adevărată. Să avem un Procuror curajos care să facă ordine și să oprească hoții care sugrumă Moldova.
Vreți să dați jos Guvernul, sperând că așa vă veți salva. Poate veți răsufla ușurați o vreme. Dar fiecare primește justiția pe care o merită. Unii plătesc păcatele repede, alții fug, dar mai devreme sau mai târziu toți răspund pentru faptul că-și bat joc de un popor întreg. Poporul nu uită.
În iunie, pe întuneric, unii dintre voi, înfricoșați să treacă strada de la președinție la parlament, au decis, în ultima clipă, să i se opună lui Plahotniuc. Astăzi, pe lumină și în democrație, ați prins curaj și ați întors spatele poporului. Astăzi poporul a înțeles: Plahotniuc nu era singurul vinovat, de vină au fost toți cei care l-au urmat.
Moldova nu a căzut și nu va cădea. Va cădea – dacă asta veți decide – un Guvern al poporului.
Am ajuns la un moment de răscruce în istoria țării noastre. Am văzut cum prin curaj se poate câștiga libertatea. Cum demnitatea unui popor poate face ca cel mai puternic zid să cadă. Cum prin rezistență poate fi dărâmat un regim plin de teroare. Am văzut că este posibil.
Am înțeles foarte bine cine și ce reprezintă. Refuzăm să fim părtași într-un joc în care noi încercăm să stabilim reguli clare și previzibile, iar partenerii de coaliție le folosesc pentru a captura o instituție de stat sau alta.
Astăzi, a devenit clar că lupta se duce între cei care vor să controleze instituțiile, justiția și procuratura pentru a se îmbogăți ilicit prin scheme și șmecherii, ținând Moldova în sărăcie și deznădejde, și cei care luptă pentru instituții, pentru justiție și procuratură libere și corecte, care ar servi drept temelie pentru creștere economică, atragere de investiții, crearea unei societăți libere și prospere.
Astăzi aveți de luat o decizie pentru care o să răspundeți în fața propriilor alegători și în fața cetățenilor Republicii Moldova.
UPDATE // Deputatul Octavian Țîcu le-a spus deputaților că unica soluție pentru noi este reîntregirea neamului românesc, întrucât am ajuns un stat din care pleacă oamenii, se fură miliardele, o mână de procurori și judecători țin în captivitate trei milioane de oameni etc.
„Am venit să-l dau jos pe Plahotniuc, Șor și Dodon. A mai rămas Dodon”, a declarat Țîcu, propunându-le deputaților să susțină inițiativa sa de a-l trimite pe Dodon în justiție pentru trădare de patrie.
UPDATE // Înainte de a suspune votului moțiunea de cenzură, deputatul Octavian Țîcu a cerut să vorbească de la tribuna Parlamentului. Inițial, Greceanîi nu i-a permis, dar a cedat.
UPDATE // Deputatul PPDA, Alexandru Slusari, le-a transmis socialiștilor că, votând astăzi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu, demonstrează că se tem de o justiție independentă și asigură revenirea lui Plahotniuc în R. Moldova.
UPDATE // Pavel Filip a anunțat că democrații vor vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu. Acesta a precizat că invitația la dialog „rămâne deschisă”, dar de această dată se va discuta „de pe poziții egale”.
UPDATE // Democratul Pavel Filip a acuzat Guvernul Sandu că nu a prezentat „niciun proiect pentru cetățeni” în cele cinci luni de activitate și că a anulat mai multe inițiative ale democraților, cum ar fi acordarea a câte 600 de lei de Crăciun și Paște pensionarilor.
De asemenea, Filip a întrebat unde sunt cele 400 de milioane de lei care ar fi fost acumulate prin scheme de către democrați și pe care Guvernul Sandu le-a oprit, dar banii nu au venit în buget: „Ori ați mințit cu nerușinare, ori banii merg în alte buzunare”.
Democratul crede că Guvernul Sandu a decis să plece, pentru ca să înceapă campania destinată alegerilor prezidențiale din anul viitor și a catalogat drept „teribilistă” decizia Executivului de a-și asuma răspunderea privind Legea Procuraturii.
UPDATE // Fracțiunea Partidului „ȘOR” nu va vota pentru demiterea Guvernului Sandu. Anunțul a fost făcut de deputatul Denis Ulanov.
Acesta a precizat că nu va vota moțiunea PSRM, dar asta nu înseamnă că împărtășește decizia Maiei Sandu de asumare a răspunderii privind Legea procuraturii.
UPDATE // Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, susține că în bugetul de stat pentru anul 2020 au fost prevăzute surse financiare externe importante. Este vorba de un împrumut de 100 de milioane de euro din România, 30 de milioane de euro de la UE, a treia tranșă din asistența macrofinanciară, 50 de milioane de euro de la Banca Mondială și sumele rămase de la FMI.
„Debursarea acestor sume va depinde de agenda de reforme a Guvernului”, a spus Gavrilița.
Ia Maia Sandu a adăugat că, dacă pică astăzi Guvernul, „banii din România nu vor veni, să fie foarte clar”, iar acordarea celorlalte sume va depinde în primul rând de reforma justiției.
UPDATE // Democratul Dumitru Diacov i-a transmis Maiei Sandu că a așteptat-o la fracțiune să le spună deputaților PD cum vede situația de mai departe.
„Dacă s-a terminat o dragoste, trebuie să înceapă alta”, a spus Diacov, amuzând deputații.
„Noi avem o singură dragoste și se numește dragostea de popor pe care nu o schimbăm niciodată”, i-a răspuns Maia Sandu, adăugând că alianța cu socialiștii a fost „unica soluție de a scăpa republica și pe Dvs. de o urgie”.
UPDATE // Socialistul Vasile Bolea o acuză de „netransparență” pe Maia Sandu atunci când și-a asumat răspunderea privind Legea procuraturii, însă premierul a declarat că se simte reponsabilă pentru ca în funcția de procuror general să ajungă o persoană integră, care să nu fie șantajabilă.
UPDATE // Premierul crede că această moțiune de cenzură a socialiștilor a apărut din „frica de un procuror general independent”, dar și din „frica de un guvern care livrează rezultate”.
Maia Sandu a adăugat că votul de astăzi care vizează Guvernul decis să îmbunătățească viața cetățenilor este „o mare responsabilitate”, pe care speră ca deputații „s-o poată duce” de-acum încolo.
UPDATE // Maia Sandu a amintit de faptul că președintele Igor Dodon a fost suspendat de „cinci sau șase ori” de către democrați și l-a întrebat de ce a criticat în câteva luni mai mult Guvernul Sandu, decât Guvernul democraților în trei ani de zile.
Potrivit Maiei Sandu, Dodon se temea de justiția lui Plahotniuc.
UPDATE // Premierul punctează că Guvernul pe care îl conduce a reușit să aibă, în cele cinci luni de activitate, „rezultate concrete”.
„Am obținut asistență financiară externă de peste două miliarde de lei”, a adăugat Sandu, enumerând categoriile sociale care urmează să beneficieze de salarii, pensii și alocații de stat majorate.
CITIȚI și DISCURSUL intergral al premierului Maia Sandu, susținut în Parlament, înaintea punerii la vot a moțiunii de cenzură
UPDATE // Maia Sandu afirmă că acuzațiile socialiștilor, potrivit cărora în R. Moldova s-ar fi „înrăutățit situația socială și economică”, sunt false.
„Singura înrăutățire a situației este pentru cei cărora le-au fost oprite schemele de corupție. Pentru cetățeni am elaborat un buget al solidarității”, a declarat premierul.
UPDATE // Premierul Maia Sandu a ieșit la tribuna Parlamentului pentru a-și prezenta poziția înaintea votului pentru moțiunea de cenzură. Maia Sandu le-a adresat o întrebare celor prezenți la ședință: „De ce vă aflați aici, de ce sunteți deputați în Parlamentul R. Moldova?”.
Răspunsul la această întrebare va ghida votul de astăzi al deputaților, a spus Maia Sandu.
UPDATE // Spicherul Zinaida Greceanîi a anunțat deputații că Biroul permanent al Parlamentului nu a putut decide luni cu privire la convocarea ședinței de astăzi a Legislativului, voturile împărțindu-se egal. Drept urmare, deputații, prezenți în sală, au votat astăzi convocarea ședinței pentru a examina moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu, depusă de socialiști.
**************
Parlamentul va examina astăzi, începând cu ora 10.00, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu, depusă de PSRM pe 8 noiembrie curent. Premierul Maia Sandu va explica parlamentarilor de ce a fost nevoie să-și asume răspunderea pentru noile modificări la Legea procuraturii (modificările prevăd ca prim-ministrul să preselecteze lista scurtă a candidaților pentru funcția de procuror general).
Socialiștii i-au cerut în mod ultimativ Maiei Sandu să-și retragă proiectul de lege, pentru că, în caz contrar, va fi demis Guvernul. Maia Sandu a refuzat să dea înapoi, argumentând că, dacă nu va fi ales un procuror general onest și incoruptibil, atunci R. Moldova nu va putea avansa în niciun domeniu.
Mai mult, Maia Sandu i-a îndemnat ieri pe socialiști să-și retragă moțiunea de cenzură depusă în Parlament, iar legea pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea pe 6 noiembrie curent să intre în vigoare și să fie transmisă spre expertizare Comisiei de la Veneția.
PSRM a respins această propunere.
PSRM are 36 de mandate în Parlament, iar pentru demiterea Guvernului sunt necesare 50+1 voturi. Reușita moțiunii PSRM va depinde de voturile PD, care are 30 de mandate de deputați. Deocamdată, PD nu a anunțat explicit dacă vor susține moțiunea PSRM sau nu. Liderul PD, Pavel Filip, a dat asigurări că fracțiunea democraților va acționa ca o echipă unită, fără a preciza care va fi opțiunea acesteia.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”