VIDEO // Situație EXCEPȚIONALĂ în justiție! Președinta Maia Sandu, declarații după ședința Consiliului Suprem de Securitate: „CSM va fi funcțional în maximum 30 de zile, indiferent ce vor decide judecătorii”
DECIZII CSS // CSM funcțional în maximum 30 de zile, crearea Curții Anticorupție în trei luni și „înnoirea” sistemului justiției cu tineri „onești” și care „au învățat bine”: „Justiția a fost sechestrată de interesul personal al unor judecători, care au lăsat criminali în libertate, care au permis ca laundromatul, furtul miliardului să rămână nepedepsite sau au invalidat alegeri democratice”
Președinta Maia Sandu dă asigurări că reforma justiției „va fi dusă la bun sfârșit”, în pofida „blocajelor pe care judecătorii corupți le pun în calea curățării și funcționării justiției”. Șefa statului îndeamnă magistrații din R. Moldova să aleagă între a fi „parte a problemei” sau să facă „parte din procesul de curățare a justiției, de redare a prestigiului profesiei de judecător, de construire a unui sistem judecătoresc puternic și independent”.
Potrivit Maiei Sandu, blocajele din sistem ar fi opera „judecătorilor corupți”, care ar fi încălcat legea atunci când au propus și votat întreruperea ședinței Adunării Generale a Judecătorilor, care a avut loc pe 17 martie curent, până pe 28 aprilie.
„Am văzut cu toții ce s-a întâmplat la Adunarea Generală a Judecătorilor de vineri, acolo unde urmau să fie aleși membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Din păcate, votul nu a avut loc, adunarea s-a desfășurat cu încălcarea legii. Spre exemplu, legea nu prevede posibilitatea întreruperii ședinței. Mai mult decât atât, persoanele care au fost implicate în organizarea și conducerea acestei ședințe se aflau în conflict de interese, unii dintre e nu au fost reconfirmați în funcție, iar alții nu au fost admiși pentru a candida la CSM de către Comisia de evaluare externă. Tot ce au reușit să arate judecătorii în această adunare deschis și în văzul lumii este că justiția a putrezit și nu-și dorește sau nu poate să se trateze. Unii judecători au demonstrat clar că scopul lor nu este să facă justiție, ci să compromită justiția”, a declarat Maia Sandu, după ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate (CSS).
CITIȚI și Ministra Justiției, despre decizia Adunării Generale a Judecătorilor de a amâna alegerea membrilor CSM: „A fost o șansă de DEBLOCA situația precară din justiție. În circumstanțele actuale, se impune întreprinderea unor soluții dure”
Șefa statului a adăugat că argumentul necesității examinării contestațiilor depuse de către judecătorii care nu au trecut „pre-vettingul”, care a stat la baza întreruperii Adunării, este eronat, întrucât „legea spune foarte clar că acele contestații trebuie examinate timp de zece zile, deci termenul a expirat și această justificare este neserioasă”.
Aceeași sursă a ținut să puncteze de ce o parte din judecători nu vor să fie ca CSM să devină funcțional.
„Anume această instituție este organul de autoguvernare în sistemul judecătoresc care propune candidaturile pentru judecătorii din toată republica. Dacă nu există CSM, nu pot fi numiți, detașați, promovați judecători și nici nu se pot aplica măsuri disciplinare față de unii dintre ei”, a declarat ea.
Potrivit Maiai Sandu, „cei care nu-și pot justifica nici averile, nici abuzurile comise, nici protecția unor corupți au ținut lecții de moralitate cetățenilor” și încearcă să blocheze toate schimbările din sistem.
„Constatăm că justiția a fost sechestrată de interesul personal al unor judecători, care au lăsat criminali în libertate, care au permis ca laundromatul, furtul miliardului să rămână nepedepsite sau au invalidat alegeri democratice. De fapt, judecătorii sau mai bine zis unii dintre ei refuză să participe tocmai la actul justiției. Acest lucru nu ne va împiedica să construim o justiție puternică și independentă. Independența judecătorilor nu înseamnă independența corupției. Respectul pentru puterea judecătorească se bazează pe respectul puterii judecătorești pentru lege. Una fără alta nu pot exista”, le-a transmis șefa statului magistraților din R. Moldova.
Astfel, CSS a decis că, în maximum 30 de zile, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va fi funcțional, iar Parlamentul va numi, în regim de urgență, membri non-judecători care au trecut evaluarea comisiei „pre-vetting”, „indiferent ce vor decide judecătorii”.
Totodată, CSS a stabilit că, în maximum trei luni, va fi creată și va funcționa Curtea Anticorupție care va investiga dosarele de mare corupție și corupția din sistemul judecătoresc.
Decisia CSS mai prevede că noul CSM, împreună cu Institutul Național de Justiție și Ministerul Justiției, vor accelera procesul de aducere în sistemul de justiție a tinerilor judecători.
„Este timpul să aducem în sistemul judecătoresc tineri care au învățat bine, educați, onești și nu rude ale judecătorilor corupți promovate până de curând nu pe merite, dar pe interese personale și corupție”, a punctat Maia Sandu, adăugând că „vocea și implicarea judecătorilor onești este decisivă acum” pentru reformarea și curățarea sistemului, nu „strigătul disperat al judecătorilor corupți”.
Amintim că cei 330 de judecători care au participat vinerea trecută la Adunarea Generală a Judecătorilor nu au votat cei cinci membri ai CSM din rândul magistraților care au trecut evaluarea Comisiei „pre-vetting” și au decis întreruperea ședinței până pe 28 aprilie curent. Până atunci, aceștia ar urma să scrie o declarație despre situația din justiție.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski