VIDEO, DECIS // Parlamentul a instituit STARE de URGENȚĂ în R. Moldova până pe 15 mai, în legătură cu pandemia de COVID-19
Parlamentul a instituit, cu majoritatea voturilor, stare de urgență în R. Moldova în legătură cu extinderea pandemiei de COVID-19.
Starea de urgență se aplică începând de astăzi, 17 martie, și va fi valabilă până la 15 mai 2020.
Premierul Ion Chicu le-a spus parlamentarilor că, în următoarele zile, vor fi necesare „măsuri cu mult mai complicate” pentru a combate răspândirea pandemiei de COVID-19, fiindcă „e aproape stare de război”. Oficialul a ținut să precizeze că, până acum, 12 state au decretat stare de urgență, inclusiv România.
Deputații din opoziție au criticat guvernarea că a aplicat cu întârziere anumite măsuri, iar situația privind noul coronavirus s-a agravat în R. Moldova.
Octavian Țîcu a oferit exemplul alegerilor parlamentare noi din Hâncești, organizate duminică, în pofida faptului că în acest raion erau deja două focare - în satele Bălceana, unde au ieșit la vot 300 de persoane, și Sofia.
„Sigur, eu înțeleg că v-a pălit grija pentru popor și pentru pandemia care se întâmplă în țară. Dar întrebarea mea este: dar atunci când lucrurile au luat o întorsătură atât de gravă încât această stare de urgență trebuia să fie instituită cel puțin o săptămână în urmă, grija respectivă nu a fost din partea guvernării roș-albastre? Și dacă a fost această grijă, de ce într-un context al circumscripției 38 s-au făcut derogări de la legile care s-au adoptat? De ce, spre exemplu, în Bălceana, unde se știa sigur că există pandemie, numărul a ajuns la șase cazuri deja, 300 de oameni s-au dus la secția de votare? Voi atunci nu ați avut grijă de popor? De pandemie n-ați avut grijă? Sau să cărați oamenii cu autobuzele în secțiile de votare din Hâncești...”, a spus Țîcu, acuzând guvernarea că timp de 60 de zile vom avea „un spațiu constituțional total anihilat la discreția unei comisii care va face ce va vrea”.
Vicespicherul Alexandru Slusari a făcut referire la decretul semnat de președintele României, Klaus Iohannis, care prevede „65 de măsuri concrete” care trebuie implementate pe perioada stării de urgență, ceea ce nu au făcut autoritățile de la Chișinău.
„Toți vor fi afectați, toți vor avea de plătit. Și businessul, și statul”, a răspuns premierul Chicu, adăugând că Guvernul și Banca Națională a Moldovei pregătesc un set de măsuri pentru a sprijini cetățenii și oamenii de afaceri în această perioadă.
Printre acestea se numără posibilitatea amânării plăților pentru creditele ipotecare, amânarea achitării impozitelor de către agenții economici pentru primul trimestru și, posibil, al doilea, acordarea de credite mai ieftine etc.
Premierul Ion Chicu a dat asigurări că securitatea alimentară a R. Moldova nu va fi afectată în perioada stării de urgență.
Pe perioada stării de urgenţă, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova va emite dispoziţii în vederea punerii în executare a următoarelor măsuri:
1) instituirea unui regim special de intrare şi ieşire din ţară;
2) instituirea unui regim special de circulaţie pe teritoriul ţării;
3) introducerea regimului de carantină şi luarea altor măsuri sanitaro-antiepidemice obligatorii;
4) stabilirea unui regim special de lucru pentru toate entităţile;
5) interzicerea desfăşurării adunărilor, manifestaţiilor publice şi a altor acţiuni de masă;
6) dispunerea, la necesitate, a raţionalizării consumului de alimente şi de alte produse de strictă necesitate;
7) coordonarea activităţii mijloacelor de informare în masă privind: a) informarea populaţiei despre cauzele şi proporţiile situaţiei excepţionale, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situaţii şi protecţia populaţiei; b) familiarizarea populaţiei cu regulile de comportare în timpul situaţiei excepţionale; c) introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicaţii;
8) modificarea procedurii de numire în funcţie şi de destituire a conducătorilor agenţilor economici şi ai instituţiilor publice;
9) interzicerea demisiei lucrătorilor, cu excepţia cazurilor prevăzute de actele normative, pentru această perioadă;
10) chemarea cetăţenilor pentru prestări de servicii în interes public în condiţiile legii;
11) efectuarea, în modul stabilit de lege, a rechiziţiilor de bunuri în scopul prevenirii şi lichidării consecinţelor situaţiilor care au impus declararea stării de urgenţă;
12) efectuarea altor acţiuni necesare în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19).
Hotărârea prevede că dispoziţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Toate dispoziţiile emise de Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova intră în vigoare din momentul adoptării.
Președintele Parlamentului de la Chișinău, apel la adresa românilor din R. Moldova în privința candidatului pe care să-l aleagă în turul doi: „Trebuie să protejăm România și R. Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste”
Au fost constituite grupurile de lucru care vor decide subiectele pentru examenele și evaluările naționale din acest an de studii, inclusiv la BAC
Nicolae Ciucă a DEMISIONAT din fruntea PNL: „Noua conducere a PNL nu va fi singură, deoarece are alături o oștire minunată formată din primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni”