VIDEO // Critici DURE în Parlament, la adresa procurorului general, Eduard Harunjen: Deputații îi cer lui Igor Dodon să semneze decretul de demitere a acestuia
R. Moldova rămâne „ostatica” unor interese de grup prin deținerea de către Eduard Harunjen a funcției de procuror general.
Acuzația a fost lansată astăzi de la tribuna Parlamentului, unde deputații au aprobat un proiect de hotărâre cu privire la „constatarea neîntrunirii condițiilor de numire în funcția de procuror general a lui Eduard Harunjen”.
Potrivit deputatului Sergiu Litvinenco, prin acest proiect de hotătâre nu sunt încetate raporturile de muncă ale lui Harunjen, acest lucru urmând să se întâmple după ce președintele Igor Dodon va semna un decret în acest sens.
Hotărârea Parlamentului stabilește că Harunjen a fost numit ilegal în funcție, pentru că acesta a fost membru al Consiliului Superior al Procurorilor atunci când a deținut timp de câteva luni interimatul funcției de procuror general și nici nu trebuia admis la concurs.
Deputații din majoritatea parlamentară l-au criticat dur pe Eduard Harunjen, învinuindu-l de faptul că ar sta în capul „caracatiței mafiotice din republică”. Acestuia i s-a amintit că Procuratura Generală a fost folosită pe post de bâtă politică, iar sute de primari și consilieri au fost forțați să adere la Partidul Democrat, fiind amenințați cu dosare penale.
În același timp, niciun dosar de rezonanță, cum ar fi cel privind evenimentele din 7 aprilie 2009 și moartea lui Valeriu Boboc, incidentul din Pădurea Domnească, cazul „Metalferos”, moartea deputatului Ion Butmalai sau furtul miliardului, nu ar fi fost dus până la capăt și niciun vinovat nu a ajuns la închisoare.
„Să facem așa ca niciun Plahotniuc să nu mai poată beneficia de Procuratură în interese personale”, a îndemnat deputatul Chiril Moțpan.
Cei care au criticat decizia Parlamentului au fost deputații democrați. Sergiu Sârbu, de exemplu, a vrut să afle „baza legală” în baza căreia Parlamentul discută despre demiterea procurorului general, iar Igor Vremea a adăugat că GRECO ar fi lăudat concursul în rezultatul căruia a ajuns Harunjen în fruntea Procuraturii Generale în 2016.
DOC // Motociclete și mașini de marcă „Mercedes”, „BMW”, „Nissan” sau „Citroen”, la prețuri cuprinse între 2 894 și 87 774 de lei: Serviciul Fiscal de Stat a scos la vânzare mijloacele de transport și piesele auto confiscate de autorități
Vizita lui Parlicov la „Gazprom”, o „eroare” a diplomației R. Moldova? „De ce să nu meargă o delegație tehnică în locul unei politice? Gândiți de zece ori!”
IGM: Peste 2 270 de ucraineni au obținut cetățenia R. Moldova în ultimii circa doi ani, iar alți 2 151 au fost recunoscuți ca fiind cetățeni moldoveni