VIDEO // Angajații CFM, protest în fața Parlamentului: „Nu avem bani să ne cumpărăm cele necesare pe timp de pandemie”. Lipskii și Slusari: „Trebuie guvern”
UPDATE // Printre revendicările înaintate de protestatari se numără achitarea de urgență a restanțelor salariale, demisia actualului director interimar al CFM, Adrian Onceanu, majorarea salariilor angajaților întreprinderii de stat etc.
Rezoluția adoptată la protestul de astăzi a fost lăsată la Parlament.
UPDATE // În fața protestatarilor au ieșit deputatul socialist Oleg Lipskii și cel de la Platforma DA, Alexandru Slusari, care conduc o comisie parlamentară de anchetă cu privire la situația de la CFM din ultimii zece ani.
Lipskii a declarat că și în aceste zile s-ar consuma o tentativă de a „fura CFM”, după ce a fost desfășurată o licitație de comercializare a metalului, iar câștigătorul ar fi cerut ca mai întâi să-i fie livrată marfa și apoi va efectua plățile.
„Fără un guvern cu puteri depline, nimeni nu va putea rezolva situația de la CFM”, a declarat socialistul, care face parte din guvernarea ce a numit directorul interimar al întreprinderii, un apropiat al familiei Dodon.
Un protestatar i-a reproșat acestuia că a fost la Ion Chicu încă pe timpul când acesta ocupa funcția de premier într-un guvern funcțional, solicitându-i să salveze CFM, dar „nimeni nu ne-a auzit”.
„Sunt de acord cu domnul Lipskii că ne trebuie un guvern”, a fost de acord Alexandru Slusari.
Câteva zeci de angajați ai Întreprinderii de stat „Calea Ferată a Moldovei” (CFM) protestează în fața Parlamentului, solicitând achitarea restanțelor salariale din ultimele patru luni.
Vorbitorii susțin că au rămas fără surse de existență pe timp de pandemie și nu au cu ce să-și cumpere medicamente sau alte lucruri absolut necesare.
„Auziți-ne, ascultați-ne!”, cere un angajat care activează de 40 de ani în cadrul CFM.
Un coleg de-al său reclamă scheme de corupție la întreprindere, afirmând că în timp ce unele piese costă 5 lei pe piață, la depozitul CFM figurează cu prețul de 35 de lei: „Au adus tot felul de firme care spală bani”.
Angajații întreprinderii susțin că s-au adresat și la Procuratură cu privire la neregulile de la CFM, dar instituția nu reacționează. „Clarificați-vă și să înceapă Procuratura să lucreze, pentru că oamenii nu au ce mânca”, afirmă un al treilea angajat de la CFM.
Menționăm că datoriile CFM se cifrează la peste 660 de milioane de lei, dintre care 91 de milioane reprezintă restanțe la salarii pentru cei circa 6 500 de angajați.
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
Şeful diplomaţiei franceze: Ucraina poate lansa rachete cu rază lungă de acţiune în Rusia
Noua găselniță a lui Putin pentru a aduna carne de tun pe frontul din Ucraina: Lege care va permite tuturor celor care semnează un contract pe un an pentru a merge să lupte în Ucraina după 1 decembrie să fie scutiţi de orice datorii