OFICIAL // R. Moldova oferă un împrumut de 3 milioane de metri cubi de gaze Transnistriei, iar UE oferă un grant de 30 de milioane de euro pentru ca MGRES să producă energie electrică pentru malul drept al Nistrului: „UE salvează din nou R. Moldova”
R. Moldova va oferi un împrumut de 3 milioane de metri cubi de gaze Transnistriei, pentru a preveni o criză umanitară în stânga Nistrului. Anunțul a fost făcut astăzi de premierul Dorin Recean, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Guvern, care a prezentat un pachet de sprijin de sprijin din partea Uniunii Europene (UE), alcătuit din trei componente.
Șeful Guvernului nu are siguranța că regimul separatist de la Tiraspol va accepta această nouă soluție a Chișinăului, dar presa din stânga Nistrului a scris astăzi că „Transnistria mizează pe o decizie pozitivă” vizavi de acest împrumut pe care „Tiraspoltransgaz” s-ar obliga să plătească sau să returneze acest volum.
„Venim cu o soluție în interesul tuturor cetățenilor Republicii Moldova, care a fost coordonată cu Comisia Europeană. Obiectivul nostru este să punem capăt imediat crizei umanitare din stânga Nistrului, să oferim ajutor suplimentar tuturor cetățenilor Republicii Moldova și să asigurăm dezvoltarea și reziliența sectorului energetic al republicii pe termen lung. UE salvează din nou R. Moldova și, în esență, asta înseamnă UE – ajutor real, căldură, lumină și siguranță. Pachetul de sprijin al UE are trei componente. Astăzi vom aproba un împrumut de trei milioane de de metri cubi de gaze pentru stânga Nistrului în așa fel, încât să poată să fie menținută presiunea în sistemul de gaze naturale de acolo. Acest lucru ne va da un răgaz până la 31 ianuarie 2025”, a spus Recean.
Totodată, Uniunea Europeană va oferi de urgență R. Moldova un grant de 30 de milioane de euro, bani folosiți pentru procurarea de gaze naturale care vor fi utilizate de către centrala de la Cuciurgan pentru a produce energie electrică pentru malul drept al Nistrului la prețurile de până la sistarea de către Rusia a livrărilor de gaze naturale.
„UE oferă un grant de 30 de milioane de euro ca să achiziționăm volumele de gaze naturale pentru a produce, în perioada 1 - 10 februarie, energie electrică pentru malul drept la costurile de dinaintea crizei și să asigure consumul pentru malul stâng al Nistrului de gaze naturale și producerea energiei electrice”, a detaliat premierul.
Cea de-a treia componentă a pachetului de sprijin se referă la un program complex de reziliență energetică, implementat pe parcursul următorilor doi ani.
„Acest pachet de asistență are două componente de bază. Prima vizează investițiile necesare atât în producerea, cât și în distribuirea energiei electrice ca să ne asigurăm că avem energie electrică și nu putem fi șantajați. Și doi - măsuri pentru reducerea tarifului la energie electrică pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Acest program complex urmează să fie definitivat în următoarele săptămâni și vom veni cu un anunț public exact cu sume concrete”, a arătat șeful Guvernului.
Dorin Recean a apreciat ajutorul prietenesc al UE, care ne ajută „să oprim șantajul energetic” din partea Federației Ruse.
„Soluția demonstrează încă o dată angajamentul UE pentru sprijinirea dezvoltării reale a bunăstării în R. Moldova. Noi știm cu toții cine este la baza acestei crize și mă refer la faptul că Rusia i-a lăsat intenționat pe cei din stânga Nistrului fără gaze naturale, i-a lăsat în întuneric, fără căldură și fără apă. Totuși, Rusia a eșuat să ofere condiții elementare cetățenilor, chiar dacă povestește că au grijă permanent de ei. Vedem cum Kremlinul a lăsat cetățenii pradă disperării. Guvernul R. Moldova nu va permite un asemenea scenariu”, a afirmat Dorin Recean în aceeași conferință de presă.
FOTO // Administrația AIC a demarat un proiect de EXTINDERE a aeroportului. Lucrările vor fi finalizate în toamna anului 2025
Cancerul de col uterin poate fi prevenit: Screeningul cervical și vaccinul HPV sunt oferite gratuit femeilor în Republica Moldova
Spicherul Igor Grosu solicită convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului: Inițiativele legislative care urmează a fi „adoptate și aplicate în regim de urgență” vizează „organele responsabile de combatere a corupției”