VIDEO // Premierii R. Moldova și Poloniei, declarații la Chișinău: „Polonia este un exemplu de urmat. R. Moldova a avut mai multe șanse pe care nu le-a valorificat, dar acum suntem hotărâți să nu pierdem oportunitatea de a ne atinge obiectivul”
Polonia va sprijini R. Moldova în parcursul său european, mai ales că cele două state au „o situație geopolitică și o istorie asemănătoare”, a dat asigurări astăzi premierul polonez Donald Tusk, aflat în vizită oficială la Chișinău.
„Doresc să asigur toți cetățenii R. Moldova că Polonia va acționa în mod intens, chibzuit și strâns cu R. Moldova în procesul de aderare la UE. R. Moldova este un stat mic, dar are toate drepturile, inclusiv dreptul de a spune că extinderea și cooperarea strânsă între țările UE este în interesul întregii Europe. Situația geopolitică a R. Moldova este asemănătoare cu a Poloniei. Șansele, prioritățile, dar și amenințările cu care ne confruntăm sunt asemănătoare. De aceea, așa cum noi, polonezii, suntem mândri de realizările noastre, și R. Moldova are toate motivele de a se mândri cu ceea ce a realizat, având în vedere condițiile mult mai proaste decât în majoritatea statelor europene, cu această vecinătate și istorie dificilă, cu un început dificil, pentru că am pornit, ca fost țări sovietice, cu o economie foarte proastă. De aceea, astăzi avem tot dreptul – și Polonia, și R. Moldova - să spunem Europei cum trebuie să procedeze. Nimeni nu trebuie să dea lecții nici R. Moldova, nici Poloniei, Europa poate să învețe de la noi cum să procedeze în această regiune specială”, a punctat Donald Tusk.
Premierul de la Varșovia a ținut să-și înceapă declarațiile susținute în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul de la Chișinău, Dorin Recean, cu atacul de astăzi al Federației Ruse asupra orașului Lvov din Ucraina, în urma căruia au fost distruse mai multe clădiri istorice, ceea ce este „foarte dureros, având în vedere și patrimoniul polonez istoric” din acest oraș. Cei doi premieri au convenit să conlucreze pentru a asigura stabilitatea în regiune.
„Ținem foarte mult la o pace justă, care este bazată pe respectarea granițelor și suveranității tuturor țărilor”, a spus premierul polonez.
Șeful Guvernului de la Chișinău, Dorin Recean, a afirmat, la rândul său, că R. Moldova mizează pe sprijinul Poloniei în parcursul nostru european, mai ales că acest „stat-exemplu” pentru noi va prelua Președinția Consiliului UE în 2025.
„Polonia este un exemplu de urmat. Polonia și-a construit o capacitate excelentă de absorbție a fondurilor europene în procesul de aderare la UE. În acest an, prietenii noștri polonezi celebrează 20 de ani de la aderarea la UE, un drum pe care l-au parcurs cu multă hotărâre, cu mult curaj și determinarea fermă de a construi viață prosperă acasă. R. Moldova a avut mai multe șanse pe care, cu părere de rău, nu le-am valorificat, dar acum suntem hotărâți să nu pierdem oportunitatea de a ne atinge obiectivul național și, până în 2030, să construim suficient, încât să fim pregătiți de a fi în rând cu statele-membre ale UE. Vom învăța de la prietenii polonezi cum să negociem inteligent cu statele membre ale UE în procesul de integrare”, a arătat Dorin Recean.
Premierul a apreciat faptul că, în anul trecut, Polonia a devenit a doua piață de desfacere pentru vinurile moldovenești.
„Obiectivul este să creștem schimburile comerciale, să extindem accesul produselor moldovenești pe piața poloneză, consolidând, astfel, legăturile economice dintre statele noastre. În 2023, Polonia a devenit cea de-a doua piață de desfacere pentru vinul moldovenesc și am constatat că există un potențial la fel de mare și pentru alte produse de-ale noastre”, a spus Dorin Recean.
De asemenea, premierul de la Chișinău a exprimat interesul R. Moldova de a se implica în proiectele Inițiativei celor Trei Mări.
„R. Moldova împărtășește aceleași valori și priorități ca și statele membre ale Inițiativei celor Trei Mări. Suntem pregătiți să ne implicăm constructiv și eficient în dialogurile găzduite de Polonia în 2025 și, corespunzător, în proiectele economice și infrastructură derulate sub egida acestei Inițiative”, a încheiat Dorin Recean.
Menționăm că Donald Tusk efectuează prima sa vizită în R. Moldova în calitate de premier al Poloniei. Înaltul oaspete va avea astăzi o întrevedere cu președinta Maia Sandu și va susține un discurs în cadrul unei ședințe festive a Parlamentului R. Moldova.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski