11:11:15 22.11.2024
Stiri

VIDEO // Platforma online compensatii.gov.md, lansată OFICIAL: Pașii pe care trebuie să-i facă cetățenii pentru a beneficia în această iarnă de compensații de la stat în facturile pentru consumul de energie

Actualitate 12.10.2022 09:56 Vizualizări4283 Autor: Ziarul National
VIDEO // Platforma online compensatii.gov.md, lansată OFICIAL: Pașii pe care trebuie să-i facă cetățenii pentru a beneficia în această iarnă de compensații de la stat în facturile pentru consumul de energie


Autoritățile centrale din R. Moldova au lansat astăzi programul guvernamental „Ajutor la contor” menit să compenseze cheltuielile la energie ale consumatorilor pentru perioada rece a anului, în funcție de categoria de vulnerabilitate energetică a fiecăruia.

Pentru a beneficia de compensații de la stat în perioada lunilor noiembrie 2022 – martie 2023, gospodăriile casnice urmează să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md. Acestea vor fi atribuite la cinci categorii de vulnerabilitate energetică – de la foarte ridicată până la non-vulnerabil.

„Primele compensații la energie vor fi acordate în facturile pentru luna noiembrie, care vor fi emise la începutul lunii decembrie și consumatorii casnici vor vedea exact în factură care este categoria lor de vulnerabilitate și compensația aferentă acesteia. Guvernul va veni în luna noiembrie cu o hotărâre în care va fi indicată exact valoarea compensației pentru fiecare categorie de vulnerabilitate”, a declarat astăzi ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, la evenimentul de lansare a programului guvernamental și a platformei online aferente.

Oficialul a dat asigurări că pentru îndeplinirea formularului, unde veți indica date despre fiecare membru al familiei, date cadastrale, număr de telefon, mail, venitul mediu lunar în ultimele șase luni din toate sursele etc., veți avea nevoie de circa zece minute. O persoană va putea figura doar într-o singură cerere.

În cazul persoanelor care nu au acces la internet, acestea vor fi ajutate de asistenții sociali din teritoriu și de bibliotecari să îndeplinească formularele din numele lor. Ministrul a făcut apel la tineri să-și ajute buneii sau părinții să facă acest lucru, pentru a diminua presiunea pe sistemul de asistență socială.

Perioada de înregistrare pe platforma compensatii.gov.md este de o lună, până pe 15 noiembrie, iar cei care nu vor să beneficieze de compensații vor trebui să bifeze acest lucru pe resursa online. Cei care nu vor îndeplini formularele, vor fi atribuiți automat categoriei de vulnerabilitate energetică medie.

„În bugetul din acest an este deja alocată suma de 870 de milioane de lei destinate compensațiilor pentru luna noiembrie. În anul trecut au fost plătite, în noiembrie, compensații în sumă de 230 de milioane de lei. Valoarea fondului disponibil în acest an pentru luna noiembrie este triplă față de aceeași perioadă din anul trecut. În total, pentru perioada rece a anului, Ministerul Finanțelor identifică resurse pentru a acorda compensații în valoare totală de aproape cinci miliarde de lei sau de două ori și jumătate mai mult decât anul trecut. Cu alte cuvinte, banii sunt puși deoparte și vor fi împărțiți între categoriile de vulnerabilitate în funcție de ponderea acestor categorii în structură. (...) Banii disponibili astăzi în Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice ar permite reducerea în medie a facturii la gazele naturale cu 12 – 13 lei. Este vorba de o valoare medie, iar facturile vor putea fi reduse mai mult pentru cei mai vulnerabili și mai puțin pentru cei mai puțin vulnerabili”, a precizat ministrul Spatari.

Aceeași sursă a afirmat că pe compensatii.gov.md se vor înregistra cei care plătesc facturile, indiferent de relația lor juridică cu imobilul în care locuiesc.

„Cu alte cuvinte, se poate înregistra un chiriaș, o persoană care locuiește gratuit în apartamentul unor persoane plecate peste hotare sau copiii care locuiesc în imobilul care aparține părinților. Conform regulamentului, trebuie înregistrate persoanele care locuiesc în acel imobil cel puțin opt luni pe an sau cel puțin patru luni din perioada rece a anului”, a detaliat ministrul.

Abuzurile care vor fi semnalate după introducerea unor date neveridice vor fi penalizate, inclusiv prin restituirea sumelor primite necuvenit.

„Traversăm o perioadă dificilă, iar Guvernul Republicii Moldova depune toate eforturile pentru a reduce impactul prețurilor actuale la energie. Întrucât majoritatea populației este vulnerabilă, estimăm că circa 90% din familii vor beneficia de compensații. Acestea vor fi alocate în funcție de categoria de vulnerabilitate, ceea ce va face sistemul mai echitabil”, a estimat ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Pentru a ajuta consumatorii să se înregistreze în sistemul informațional „Vulnerabilitate Energetică”, a fost lansată și o linie verde guvernamentală 0 8000 5000, la care vor fi oferite informații despre procedura de solicitare a compensațiilor, criteriile de atribuire a categoriei de vulnerabilitate, accesarea și înregistrarea pe platforma online.

Menționăm că platforma compensatii.gov.md a fost creată cu suportul financiar al Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Conținutul site-ului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene și a PNUD.

Magdalena Mueller-Uri, șefa Secției Cooperare, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova: „Pactul verde pentru climă și planul global de creștere al UE pentru a atinge neutralitatea climatică până în anul 2050 subliniază necesitatea de a integra obiectivul de atenuare a sărăciei energetice și de a sprijini o tranziție energetică justă pentru toți, astfel încât să nu excludem pe nimeni”.

Pavol Ivan, Ambasadorul Republicii Slovace în Republica Moldova: „Sunt încântat de faptul că crearea acestui concept unic și elaborarea platformei au fost susținute financiar de asistența oficială pentru dezvoltare slovacă, prin intermediul SlovakAid. Slovacia este un partener stabil pe termen lung al Republicii Moldova în domeniul dezvoltării și al asistenței umanitare, cooperarea bilaterală având deja peste 13 ani”.

Andrea Cuzyova, Reprezentantă rezidentă adjunctă PNUD în Republica Moldova: „Cu un număr atât de mare de oameni care se confruntă cu o criză a costului vieții, creșterea prețurilor pentru încălzire în timpul iernii va afecta și mai profund gospodăriile aflate deja în dificultate. Prin urmare, compensarea facturilor în aceste vremuri dificile este esențială pentru a atenua nivelul crescut de vulnerabilitate energetică. PNUD este onorat să susțină Guvernul Republicii Moldova pe această dimensiune esențială, împreună cu Uniunea Europeană și Guvernul Slovaciei. În continuare, Fondul de Vulnerabilitate Energetică va include sprijin pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică, care vizează gospodăriile deosebit de vulnerabile, pentru a le sprijini pe termen lung în eforturile de micșorare a facturilor la energie”.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md