VIDEO // Miting requiem dedicat comemorării victimelor Holocaustului, organizat la Chișinău: „Aceste povești de viață nu trebuie date uitării”
Zeci de persoane s-au adunat astăzi, la Monumentul Victimelor Fascismului, unde participă la un miting requiem dedicat comemorării victimelor Holocaustului, la 80 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare și exterminare Auschwitz-Birkenau.
În discursul său rostit la eveniment, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a arătat că asemenea crime împotriva umanității nu trebuie uitate niciodată.
„Poveștile de viață ale celor șase milioane de victime nu trebuie date uitării. (...) Trebuie să facem tot ce ne stăm în puteri ca niciodată în lume să se mai întâmple asemenea tragedii”, a punctat Igor Grosu.
CITIȚI și Președinta Maia Sandu, la Auschwitz-Birkenau, alături de peste 30 de lideri mondiali, pentru a comemora 80 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare: „Astăzi, mai mult ca niciodată, trebuie să fim uniți împotriva urii și să lucrăm pentru pace”
Prezent la același miting, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a făcut o paralelă între regimurile nazist și comunist, care au afectat și basarabenii, subliniind, în context, „cultura memoriei” ca o garanție a faptului ca ceea ce a fost să nu se mai repete.
Menționăm că, de Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului, marcată în fiecare an pe 27 ianuarie, mai multe instituții din R. Moldova organizează manifestări menite să educe cultura memoriei a ceea ce a însemnat Holocaustul.
Muzeul de Istorie a Evreilor din Republica Moldova va organiza o ceremonie a aprinderii lumânărilor, dedicată comemorării Holocaustului, iar seara, cu începere la ora 18:00, vor fi proiectate lumini pe clădirea Parlamentul Republicii Moldova.
Holocaustul a dus la uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german.
Un fost ministru de la Chișinău critică decizia UE de a-l ajuta pe Krasnoselski: „Deoarece Rusia are prea mari cheltuieli și e ocupată cu omorârea ucrainenilor, finanțarea separatismului este pusă temporar pe seama Europei”
Lua mită de la agenții economici ca să-i lase să livreze produse alimentare în școlile și grădinițele din Chișinău: Șeful unei întreprinderi municipale, condamnat la patru ani și jumătate de închisoare și obligat să achite o amendă de 575 mii lei
CONFIRMAT // „Moldovagaz”, abordată de o companie maghiară care vrea să livreze gaze în Transnistria: Reacția premierului Recean