13:05:19 28.11.2024
Stiri

VIDEO // Maia Sandu IRONIZEAZĂ pe seama deciziei CC care scoate la iveală probleme sistemice

Politică 15.12.2016 11:58 Vizualizări1855 Autor: Ziarul National
VIDEO // Maia Sandu IRONIZEAZĂ pe seama deciziei CC care scoate la iveală probleme sistemice


Președinta Partidului „Acțiune și Solidaritate”, Maia Sandu, declară că, prin decizia pronunțată pe 13 decembrie curent, Curtea Constituțională a constatat că mai multe autorități din R. Moldova nu și-au îndeplinit obligațiile legate de organizarea alegerilor prezidențiale, dar a solicitat probe de la ea privind fraudele electorale, deși afirmă că examinarea acestora este de competența instanțelor de judecată. Acestea, la rândul lor, au declinat cererile depuse în instanță, afirmând că sunt de competența Curții Constituționale (CC). Și Comisia Electorală Centrală, despre care CC spune că nu a examinat contestațiile cetățenilor din diasporă, a fost parte a „ping-pongului” instituțional, pasând problemele la Înalta Curte care zice că nu are instrumente pentru a acționa.

Maia Sandu și-a exprimat astăzi, într-o conferință de presă, regretul că Înalta Curte nu a amânat ședința cu o zi, așa cum a cerut ea, și nu a citit contestația depusă de PAS în care solicita invalidarea alegerilor, document diferit de cererea pe care o depusese anterior la Curtea de Apel și care este citată în decizia CC de validare a rezultatelor alegerilor.

Potrivit Maiei Sandu, CC a constatat că un număr mare de cetățeni din diasporă nu a putut să voteze pe 13 noiembrie, că biserica s-a implicat ilegal în campanie, iar autoritățile nu au întreprins nimic pentru a sancționa aceste abateri, recunoscând faptul că drepturile ei în calitate de concurent electoral au fost încălcate. Cu toate acestea, Înalta Curte nu a citit estimările făcute de un expert de la o universitate occidentală, potrivit cărora impactul acestor fraude se ridică la peste 100 de mii de voturi, cifră care depășește cele 67 de mii care au făcut diferența dintre ea și Igor Dodon la alegeri.

Contracandidata lui Dodon a fost și ironică la adresa deciziei CC, care constată că nu au fost prezentate probe privind fraudele electorale pe care, de altfel, cum susține Înalta Curte, nu are instrumente să le examineze: „Poate să înființăm poliția PAS sau să încheiem un contract cu FBI-ul...”.

Maia Sandu a amintit că sesizările PAS depuse la poliție cu privire la transportarea organizată a transnistrenilor la vot nu au fost investigate de oamenii legii care au dat vina pe faptul că e vorba de raioanele de est unde nu au acces pentru a investiga, iar CC are pretenția ca „PAS să facă lucrul Guvernului, al Comisiei Electorale Centrale, Serviciului de Informații și Securitate etc.”. Aceasta a mai punctat că CC nu a făcut diferența între faptul că diaspora s-a mobilizat din proprie inițiativă, iar transnistrenii au fost aduși organizat la urne, iar unii au fost filmați spunând că au fost plătiți să voteze pentru un anumit candidat.

Maia Sandu crede că, de fapt, Curtea Constituțională nici nu a avut intenția să se clarifice dacă alegerile au fost fraudate și s-a grăbit să anunțe un verdict înainte de a vedea contestația depusă de PAS.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md