VIDEO // Furnizarea gazelor rusești către Transnistria ar putea fi SISTATĂ din cauza luptelor care au loc în regiunea Kursk: Ministrul Energiei solicită instituirea stării de ALERTĂ timpurie
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a solicitat astăzi Comisiei pentru Situații Excepționale instituirea stării de alertă timpurie pe piața gazelor naturale. Solicitarea a fost făcută după ce operatorul ucrainean al sistemului de transport al gazelor naturale a informat SRL „Vestmoldtransgaz” despre riscul de la stația de măsurare a gazelor Sudja din regiunea Kursk, Federația Rusă, unde au loc lupte militare.
„Cu toții cunoaștem că pe teritoriul Rusiei, în regiunea Kursk, în regiunea Sudja, au loc acțiuni militare și că acolo se află o stație importantă de compresare a gazelor prin care gazul vine în regiunea transnistreană a R. Moldova. (...) La momentul actual, nu există risc iminent de stopare a furnizării gazelor pentru malul stâng, dar avem nevoie de timp de reacție pentru a gestiona situația, dacă intervine ceva. Sunt lucruri care nu depind de noi și pe care nu le putem controla, în localități unde au loc operațiuni militare, astfel trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu”, a declarat astăzi ministrul Energiei, Victor Parlicov, într-o conferință de presă.
Potrivit ministrului, starea de alertă timpurie pe piața gazelor naturale nu presupune intervenții, ci monitorizarea situației.
În paralel, autoritățile responsabile vor discuta toate scenariile posibile pentru a evita consecințele eventualelor sistări ale livrărilor de gaze către Transnistria.
Federația Rusă, PERICOL la adresa suveranității R. Moldova, fixat în Strategia națională de apărare pentru anii 2024-2034: Extinderea acțiunilor militare în Odesa ar putea crea premise imediate pentru acțiuni agresive la adresa R. Moldova
Parlamentul a declarat anul 2025 „Anul Mihai Eminescu”
DECRETE // Trei consilieri din echipa veche a Maiei Sandu pleacă de la Președinție: Cine va fi noul purtător de cuvânt al instituției prezidențiale