Lista completă a ţărilor care au anunţat că vor INTERZICE maşinile pe benzină şi diesel
Sfârşitul erei în care folosim maşini pe benzină şi diesel este tot mai aproape, în condiţiile în care piaţa celor electrice este în plină dezvoltare.
Constructorii auto reuşesc de la an la an să dezvolte autonomia maşinilor electrice, astfel că este clar că viitorul este al lor.
În tot acest timp, din ce în ce mai multe ţări îşi îndreaptă atenţia spre protejarea mediului înconjurător, iar unele au anunţat deja că vor interzice complet maşinile pe benzină sau diesel, potrivit Futurism.com.
Cea mai grăbită ţară este Olanda, care a anunţat că din 2025 va permite doar vânzarea maşinilor electrice.
Norvegia are şi ea un plan similar, iar începând cu 2030 va comercializa doar maşini electrice şi hybride. Aceeaşi situaţie o regăsim şi în India, o piaţă auto foarte mare.
China, ţara în care anul trecut s-au vândut 40% dintre maşinile electrice din întreaga lume, a anunţat că va recurge şi ea la această măsură, însă nu a precizat şi anul.
În schimb, în Franţa şi Marea Britanie se va recurge la interzicerea vânzărilor maşinilor pe benzină şi diesel din 2040.
Există şi ţări care nu au luat la nivel naţional o asemenea măsură, dar în oraşe precum Barcelona, Copenhaga şi Vancouver municipalitatea a decis interzicerea maşinilor pe benzină şi diesel din 2030.
Cât priveşte situaţia din România, suntem la ani distanţă de evoluţia altor ţări. Nu avem suficiente prize de încărcare, iar a-ţi cumpăra o maşină electrică este o adevărată provocare, dacă nu locuieşti la casă şi nu ai garajul propriu.
Sursa: ziare.com
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2