LISTA celor cinci cămine studențești din R. Moldova care vor fi RENOVATE: MEC a alocat 22 de milioane de lei


Cinci cămine studențești din R. Moldova vor fi renovate, după ce Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a alocat circa 22 de milioane de lei în acest scop.
Este vorba despre cămine care aparțin de Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB).
Câți bani și pentru ce au fost alocați celor cinci cămine:
*4,74 de milioane de lei pentru schimbarea rețelelor electrice, rețelelor termice, dotarea cu mobilier a căminului nr. 8 al UTM;
* 4,74 de milioane de lei pentru repararea căminului nr. 2 al ASEM;
* 4,74 de milioane de lei pentru termoizolarea clădirii, repararea acoperișului și a grupurilor sanitare din căminul nr. 4 al UPS „Ion Creangă” din Chișinău;
* 4,2 de milioane de lei pentru repararea acoperișului și procurarea mobilierului în căminul studențesc nr. 1 al USM;
* 3,5 de milioane de lei pentru repararea și termoizolarea căminului „Olimp” al USARB, în interiorul căruia este amplasat și Oficiul medical al universității.
MEC precizează că volumul total al alocațiilor bugetare pentru finanțarea complementară a instituțiilor de învățământ superior publice pentru anul financiar 2023 a depășit suma de 55 de milioane de lei.









































































