Lisa Marie Presley, singura fiică și moștenitoare a averii lui Elvis Presley, a murit la vârsta de 54 de ani: Imagini de la ultima apariție publică a sa, cu doar două zile înainte de deces


Lisa Marie Presley, singurul copil al lui Elvis și al Priscillei Presley, a murit la vârsta de 54 de ani. Știrea a fost confirmată de mama ei, Priscilla Presley.
„Cu inima grea trebuie să împărtășesc vestea devastatoare că frumoasa mea fiică Lisa Marie ne-a părăsit”, a anunțat aceasta. „A fost cea mai pasionată, puternică și iubitoare femeie pe care am cunoscut-o. Vă cerem să ne respectați intimitatea cât încercăm să gestionăm această pierdere profundă. Vă mulțumesc pentru dragostea și pentru rugăciunile voastre. La acest moment nu vor mai fi făcute alte comentarii”.
Lisa Marie Presley a fost trasportată la spital de la casa ei din Calabasas, California, după un atac cardiac. Aceasta a participat alături de mama ei la decernarea Globurilor de Aur în Los Angeles, cu doar două zile înainte, împreună cu Baz Luhrmann și cu întreaga echipă a filmului Elvis, pentru care actorul Austin Butler a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun actor.
Lisa Marie Presley s-a născut în Memphis în 1968. Tatăl ei, Elvis Presley, a murit când avea vârsta de 9 ani. La 25 de ani, ea a devenit unica moștenitoare a averii tatălui ei. A fost căsătorită de patru ori. S-a căsătorit cu Danny Keough în 1988, și deși cei doi s-au despărțit în 1994, având doi copii – Riley și Benjamin, au rămas apropiați întreaga viață. Benjamin Keough a murit în urma unui suicid, în 2020, la vârsta de 27 de ani. Danny Keough a locuit pe proprietatea Lisei Marie și se pare că acesta a administrat primele manevre de resuscitare, până la sosirea ambulanței.
Mai târziu, Lisa Marie Presley a avut o scurtă căsătorie cu Michael Jackson, mariajul apărând într-o perioadă în care Jackson se confrunta cu acuzații grave de molestare de minori. Aceasta a mai fost logodită cu muzicianul John Oszajca, de care s-a despărțit atunci când l-a întâlnit pe Nicolas Cage, cu care s-a căsătorit în 2002.
În 2006, s-a căsătorit cu muzicianul Michael Lockwood, cu care a avut două fiice. Cei doi au divorțat după 10 ani. Lisa Marie Presley a vorbit deschis despre dependența sa de opioide.
Lisa Marie Presley părea a avea unele probleme în timp ce mergea pe covorul roșu la Globurile de Aur 2023, cu doar două zile înainte de a muri în urma unui stop cardiac.
Într-un interviu pentru Extra, vedeta în vârstă de 54 de ani pare să aibă nevoie să se sprijine de Jerry Schilling – un prieten de multă vreme al regretatului ei tată, Elvis Presley – în timp ce era intervievată de Billy Bush.
„O să te țin de braț”, i-a spus ea lui Schilling în timp ce și-a pus brațul drept în jurul lui, scrie elle.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2023/01/profimedia-0749320765.jpg)
În timp ce cântăreața a continuat să-l laude pe Austin Butler pentru o astfel de reprezentare „exactă” și „autentică” a Regelui Rock-ului, fanii nu au putut să nu observe că discursul ei părea mai lent decât de obicei și părea puțin „fragilă”.
„Arăta atât de slăbită aici și durerea ei de inimă este atât de evidentă”, a comentat un utilizator, menționând că Lisa a trecut prin momente foarte dificile încă de când fiul ei Benjamin s-a sinucis în 2020.
„Uite cum l-a apucat de braț pe Jerry, cred că nu este bine aici, mă rog pentru LMP', a spus un altul.
O a treia persoană a remarcat că arăta „atât de fragilă, dar coerentă”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2023/01/profimedia-0749174463.jpg)
Un alt clip din acea noapte, care a fost postat pe TikTok și Instagram, a strâns același gen de răspunsuri din partea fanilor.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2023/01/Lisa-Marie-Presley-Golden-Globes-0001-834x1024.jpg)
În clip, Lisa Marie putea fi văzută chinuindu-se să coboare o serie de trepte, în ciuda faptului că este asistată de Butler și Schilling.











































































