LIGA NAȚIUNILOR // „Tricolorii”, în căutarea celei de-a 50-a VICTORII din istoria echipei NAȚIONALE. Echipa lui Cleșcenco vrea trei puncte cu Andorra
Echipa națională de fotbal a R. Moldova va juca astăzi al patrulea meci din Liga Națiunilor, ediția 2022/23. Adversara noastră este selecționata din Andorra, pe care în meciul din deplasare nu am putut s-o învingem. Partida, care se va disputa pe stadionul Zimbru din Chișinău, va începe la ora 19:00.
Până acum, în cea mai slabă grupă din Liga Națiunilor s-au jucat șase meciuri: Letonia - Andorra 3-0, Liechtenstein - Moldova 0-2, Letonia – Liechtenstein 1-0, Andorra – Moldova 0-0, Moldova – Letonia 2-4, Andorra – Liechtenstein 2-1.
Jocul cu Andorra va fi cu numărul 267 pentru naționala R. Moldova. Reprezentativa noastră a înregistrat 49 de victorii, 61 de egalități și 156 de înfrângeri. Golaveraj: 206 - 450.
Atacantul Ion Nicolaescu a înscris în poarta Letoniei al șaptelea gol pentru tricolori. El împarte acum locurile 6-10, cu Alexandru Epureanu, Viorel Frunză, Eugen Sidorenco și Radu Gînsari, în topul golgheterilor din toate timpurile al selecționatei noastre. Conduce în acest clasament actualul selecționer Serghei Cleșcenco, cu 11 reușite.
Golul letonului Gutkovskis a întrerupt seria meciurilor fără gol primit al portarului Dorian Railean. Goalkeeperul nostru a adunat 320 minute fără gol primit, acesta fiind al treilea rezultat din istoria Naționalei noastre.
Mijlocașul Vadim Rață a bifat vineri, în meciul cu Letonia, partida cu numărul 30 în tricoul naționalei Moldovei, iar atacantul Andrei Cobeț și mijlocașul Nichita Moțpan au debutat pentru tricolori.
Nichita Moțpan a marcat la primul său meci în tricoul naționalei Moldovei. El este al 11-lea jucător din istoria reprezentativei noastre, care a debutat cu gol pentru tricolori.
Fundașii Artur Craciun și Ioan-Călin Revenco pot juca astăzi partida cu numărul 10 în tricoul Naționalei Moldovei.
Mijlocașul Victor Stînă este suspendat pentru meciul de azi, din cauza cartonașului roșu primit în Andorra.
Cele două naționale s-au întâlnit de șapte ori. Moldova a câștigat patru meciuri, iar Andorra o singură partidă. Două partide s-au încheiat la egalitate. Golaverajul este favorabil tricolorilor, 8-3.
9.02.2011 Andorra – Moldova 1-2 amical
14.08.2013 Moldova – Andorra 1-1 amical
5.03.2014 Andorra – Moldova 0-3 amical
28.03.2016 Moldova – Andorra 1-0 amical
8.06.2019 Moldova – Andorra 1-0 prel. EURO-2020
11.10.2019 Andorra – Moldova 1-0 prel. EURO-2020
6.06.2022 Andorra – Moldova 0-0 Liga Națiunilor
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania