06:56:12 22.11.2024
Stiri

Liderul PUN denunță ATACURILE lui Andrei Năstase la adresa României: „Este absurd să crezi că un stat NATO și UE se află la cheremul cuiva de pe Bâc”

Politică 06.06.2018 13:30 Vizualizări3004 Autor: Ziarul National
Liderul PUN denunță ATACURILE lui Andrei Năstase la adresa României: „Este absurd să crezi că un stat NATO și UE se află la cheremul cuiva de pe Bâc” facebook


Președintele executiv al Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Șalaru, susține că primarul ales al capitalei, Andrei Năstase, dar și alți proeuropeni nu fac bine atunci când acuză Guvernul de la București, fie el și al PSD, că lucrează pentru Vlad Plahotniuc.

Șalaru, care a îndemnat alegătorii lui Constantin Codreanu să-l sprijine pe Andrei Năstase în turul II de scrutin, menționează că „o astfel de acuză duce la o culpabilizare nedreaptă a României”.

„Alegerile locale anticipate au trecut și Chișinăul a rămas, și de această dată, o citadelă interzisă forțelor proruse. Indiferent că se recunoaște sau nu, acest scrutin a stat, pentru votanții din Chișinău, tot sub semnul geopoliticii. Eu și ceilalți unioniști am dat un vot geopolitic. Am votat împotriva Rusiei al cărui reprezentant era Ion Ceban. Din păcate, la nicio zi de la câștigarea alegerilor, Andrei Năstase și alți proeuropeni au pornit atacurile la adresa României”, menționează Șalaru.

Acesta spune că nu e fan al partidului de guvernământ de la București, „dar este absurd să acuzi guvernul României că lucrează pentru Plahotniuc”.

„Este absurd să crezi că un stat NATO și UE se află la cheremul cuiva de pe Bâc. O astfel de acuză duce la o culpabilizare nedreaptă a României, iar de aici și până a spune că nefericirea R. Moldova se datorează României este doar un pas. Nu sufăr de scenarită, însă aceste atacuri informaționale la adresa României, susținute inclusiv de la București de politicieni pe post de idioți utili, par a face parte dintr-un mecanism de decredibilizare a României și eliminare a ei din R. Moldova”, subliniază politicianul.

Potrivit sursei citate, indiferent de culoarea politică a Guvernului român, politica României ca țară a fost una de sprijin necondiționat pentru cetățenii din R. Moldova. „Ca unionist, cred că loialitatea față de statul român este o obligație. Să nu uităm că, înainte de a fi proeuropeni, suntem români!”, a conchis Anatol Șalaru.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md